Primar PSD de municipiu anunță că va demisiona din funcție
Primarul PSD al unui important municipiu din România a anunțat că va demisiona din funcție. Este vorba de primarul Bârladului, Constantin Constantinescu (PSD), edilul invocând motive de ordin medical.
De altfel, în ultimele zile s-a vehiculat ideea că primarul urmează să demisioneze din funcţie. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Vaslui, Dumitru Buzatu , susţine că a încercat să-l convingă pe primar să renunţe la ideea demisiei, dar nu a reuşit.
‘Domnul primar mi-a adus la cunoştinţă intenţia de a demisiona. Am încercat să-l conving să nu facă acest lucru, dar decizia era deja luată. Va trebui să vedem pe cine desemnăm să preia atribuţiile primarului şi să identificăm o persoană pe care să o pregătim pentru a fi candidatul nostru la alegerile viitoare’, a declarat, preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.
Constantin Constantinescu se află la al treilea mandat în fruntea muncipiului Bârlad. El s-a remarcat în câteva rânduri pentru că le-a vorbit urât ziariştilor, dar şi pentru că a permis ca portretul său să fie pictat în dreapta pronaosului unei biserici, alături de Sf. Muceniţă Ecaterina şi de Sf. Cuvios Dosoftei, fost Mitropolit al Moldovei, susține 7est.ro.
Constantinescu este în atenţia procurorilor, având un dosar de cercetare la Curtea de Apel Iaşi pentru conflict de interese cu privire la anumite contracte câştigate la primărie de către o firmă la care el a fost acţionar.
Citeşte şi: Deputat PSD condamnat la un an de ÎNCHISOARE pentru conflict de interese