Primăria Capitalei vrea să dea 1 milion de lei pentru victimele inundaţiilor din judeţul Galaţi

| 25 sep, 2013

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) vrea să aloce suma de 1 milion de lei pentru ajutorarea victimelor inundaţiilor din localităţile Costache Negri, Pechea, Cudalbi şi Cuca din judeţul Galaţi, afectate de viiturile declanşate de ploile torenţiale.

Potrivit proiectului de hotărâre care va fi supus aprobării consilierilor municipali, în şedinţa de joi a CGMB, va fi acordat un ajutor victimelor inundaţiilor din cele patru localităţi, în valoare de 1 milion de lei, banii provenind din fondul de rezervă al bugetului propriu al municipiului Bucureşti.

Sumele alocate vor fi distribuite prin intermediul Consiliului Judeţean Galaţi.

Peste 6.000 de persoane au fost evacuate şi aproape 1.800 de case au fost afectate de inundaţiile produse în 39 de localităţi din judeţul Galaţi, potrivit unui bilanţ prezentat, pe 15 septembrie, la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Persoanele afectate de inundaţiile produse recent în judeţul Galaţi vor primi ajutoare financiare în sumă totală de 27 de milioane de lei, familiile celor nouă persoane decedate urmând să primească un ajutor de câte 5.000 de lei, conform unor hotărâri adoptate, în 18 septembrie, de Guvern. Sumele sunt alocate din Fondul de Intervenţie aflat la dispoziţia Executivului, banii urmând să fie distribuiţi sinistraţilor în maximum două săptâmâni de la publicarea deciziei Guvernului în Monitorul Oficial.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ