Primăria Capitalei ar putea înfiinţa Muzeul Alexandru Ţipoia, dedicat pictorului cu acelaşi nume

| 05 aug, 2013

Primăria Capitalei s-a obligat să preia lucrările şi colecţia pictorului Alexandru Ţipoia şi să înfiinţeze un muzeu dedicat acestuia, după ce moştenitorii lui au donat municipalităţii zeci de opere de artă, precum şi casa în care a locuit artistul, scrie mediafax.

La 20 de ani de la moartea pictorului Alexandru Ţipoia (1914 - 1993), Muzeul Ţăranului Român din Capitală găzduieşte, până pe 8 septembrie, expoziţia operelor donate de fiul artistului, George Tzipoia, soţia acestuia din urmă, Victoria, şi fiica lor, Diana Ţipoia, Primăriei Municipiului Bucureşti.

Prezent în perioada interbelică în Saloanele oficiale ale vremii, Alexandru Ţipoia a avut de suferit în perioada regimului comunist, din cauza refuzului de a se înregimenta canoanelor oficiale. Exilat în Elveţia, înainte de căderea comunismului, artistul şi-a recăpătat anevoios după 1989 recunoaşterea binemeritată în istoria artei româneşti, cu sprijinul neobosit al urmaşilor săi.

Pe 15 septembrie 2011, după 20 de ani în care au încercat fără succes să doneze Ministerului Culturii opera pictorului, familia a încheiat cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti un contract prin care sunt donate nu doar lucrările lui Alexandru Ţipoia, ci şi casa în care a locuit, din strada Aviator Caranda.

Potrivit actului de donaţie, Primăria Capitalei ar urma să organizeze în casa din Aviator Caranda un muzeu dedicat lui Alexandru Ţipoia. Fiul artistului, pictorul George Tzipoia, stabilit în Elveţia, a declarat că expoziţia de la Muzeul Ţăranului este un prim pas în acest contract încheiat cu primăria, iar urmaşii lui Alexandru Ţipoia speră că până în 2014, când se împlineşte centenarul naşterii artistului, se va lua şi o decizie concretă privind deschiderea muzeului.

Expoziţia de la Muzeul Ţăranului Român reuşeşte să ofere o imagine completă a întregii opere a lui Alexandru Ţipoia, de la lucrări de început, trecând prin perioada italiană şi ajungând la operele definitorii ale maturităţii, marcate de o pictură abstract-conceptuală, în care forma instrumentelor muzicale "dă tonul" artei sale. Remarcabile sunt, de asemenea, ineditele şi excepţionalele lucrări în porţelan şi ceramică realizate de Alexandru Ţipoia şi incluse în donaţie.

Donaţia cuprinde, totodată, o serie de opere ale fiului pictorului, George Tzipoia, artist consacrat, care continuă, pe o cale proprie, tradiţia artistică a familiei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ