Primăria Iași ar putea suspenda total transportul public

| 19 mar, 17:45

Primăria Iași ia măsuri drastice pentru a limita răspândirea noului coronavirus, în condițiile în care din cei circa 900.000 de locuitori ai județului, aproximativ 200.000 lucrează în străinătate, în Italia, Spania și țările nordice, și în ultimele zile s-au întors acasă câteva mii, a declarat primarul Mihai Chirica pentru HotNews.ro.

 

Transportul public a fost deja limitat, călătorii având voie în mijloacele de transport doar pe scaune, iar mâine Comitetul Local pentru Situații de Urgență va decide dacă îl suspendă de tot. Pentru carantinarea persoanelor venite din zonele roșii s-au pregătit containere și s-au închiriat 3 hoteluri. Pentru a evita ca oamenii să stea foarte aproape unii de alții, primarul Mihai Chirica a declarat că intenționează să scoată toate băncile de pe domeniul public, să le ducă la depozit, iar parcurile ar putea fi închise.
În contextul crizei mondiale de măști, Primăria Iași a cumpărat 1 tonă de tifon și s-a apucat să confecționeze măști de unică folosință, prin atelierele școlare. Acțiunea a început miercuri, în fiecare zi urmând să fie fabricate câte 1000 de măști. Din tifonul cumpărat Chirica estimează că se vor face circa 15.000 de măști. ”Eu cred că sunt cam cele mai aspre măsuri din țară, dar speranța mea este să avem cât mai mulți dintre noi când trece pandemia”, a spus primarul.
Măsuri privind transportul public
Prima măsură a fost luată în urmă cu două săptămâni și a presupus dezinfecția autobuzelor și tramvaielor, apoi reducerea parcului auto la anumite ore.
”Măsurile au venit în cascadă, cum a evoluat și fenomenul. Primele măsuri au fost cele legate de dezinfectarea mijloacelor de transport în comun, a stațiilor, începând de acum două săptămâni, le dezinfectăm în fiecare zi, la fiecare capăt de linie, după fiecare cursă, cu substanțe biocide. Am mai făcut niște curse speciale, care ating spitalele ieșene, pentru personalul medical și nemedical care lucrează acolo, și pentru unele locații mai îndepărtate de oraș, pentru oamenii care folosesc transportul public pentru farmacii, farmaciști. Măsurile au culminat cu limitarea dramatică a transportului public de călători. La orele de vârf - 5.00- 8.00 și 15.00-18.30 - se circulă cu toate mijloacele de transport, în rest cu parc redus, iar între orele 21 și 22.45 se circulă cu doar 25% din parc. Asta în condițiile în care oamenii înțeleg să respecte regulile privind neaglomerarea transportului public în comun decât în limita locurilor de pe scaune. Călători în picioare nu au ce căuta în mijloacele publice de transport, dacă nu au loc așteaptă următorul autobuz”, a declarat Mihai Chirica pentru HotNews.ro.
Acesta spune că suspendarea transportului public va fi decisă vineri.
”I-am spus personal directorului societății de transport, am și emis o dispoziție specială pentru el, care îl privește personal, dacă nu ia măsuri, sunt nevoit să suspend în totalitate transportul public. Dacă nu respectă acest lucru, mâine dimineață la ora 9.00 am convocat Grupul de lucru pentru situații de urgență și vom trece la eliminarea în totalitate a transportului public”, a mai spus primarul.
Primăria a început de săptămâna trecută igienizarea locurilor de joacă, iar pentru a evita apropierea oamenilor, băncile de pe domeniul public și din parcuri ar putea fi scoase.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ