Primăria investeşte peste un miliard de lei pentru extinderea reţelei de apă şi canal

| 30 mai, 2014

Reţelele de alimentare cu apă, canalizare şi de drumuri în zona de nord a Capitalei vor fi extinse, consilierii municipali adoptând în şedinţa de îndată de vineri un proiect de hotărâre pe acest subiect.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 1.106.862.660 de lei.

Potrivit proiectului, studiul de fezabilitate privind extinderea reţelelor de alimentare cu apă, canalizare şi de drumuri în zona delimitată de şos. Odăi-şos Bucureşti-Ploieşti, strada Jandarmeriei, şos. Gh. Ionescu-Siseşti, şos. Bucureşti-Târgovişte propune realizarea următoarelor lucrări: extindere reţele de alimentare cu apă în lungime de 84.575 m, de canalizare menajeră în lungime de 60.116 m, de canalizare pluvială în lungime de 67.093 m, respectiv modernizarea sistemului rutier în lungime de 73.476 m.

"În prezent nu există reţele de alimentare cu apă şi canalizare sau drumuri care să deservească zona de nord în conformitate cu intenţia de dezvoltare aprobată prin PUZ-ul din 30 ianuarie pentru circa 62.624 de locuitori şi o suprafaţă totală de 29 ha", se arată în proiectul de hotărâre.

Potrivit acestuia, lipsa unui sistem edilitar apă-canal în zonă poate contribui la periclitarea stării de sănătate a populaţiei din zonă şi la apariţia unor factori de poluare a mediului.

În altă ordine de idei, Alexandrina Peter şi Ştefan Alexandru Mocioacă au fost validaţi în funcţia de consilieri municipali pe două locuri vacante.

Cei doi au primit suficiente voturi în acest sens, deşi consilieri ai PNL şi PDL au anunţat că grupul PNL şi respectiv PDL din CGMB nu vor vota cele două proiecte de hotărâre vizând validarea celor două mandate de consilier.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ