Primăria Timişoara, după descinderea procurorilor DNA: Este vorba de un dosar in rem, este o cercetare preliminară
Reprezentanţii Primariei Timişoara sustin ca descinderea procurorilor DNA la această instituţie are legatura cu un dosar in rem şi este o cercetare preliminară în care procurorii încearcă să afle dacă au fost săvârşite acte de corupţie.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Bogdan Marta, a declarat că descinderea procurorilor în biroul viceprimarului USR Ruben Laţcău nu are legătură cu vreo persoană.
”Astazi, în jurul orei 11, o echipa de la DNA a venit la Primaria Timisoara. Din primele informatii, este vorba de un dosar in rem, adica nu vizeaza persoane. Este o cercetare preliminara prin care procurorii incearca sa stabileasca daca au fost savarsite acte de coruptie. Procurorii au fost in biroul viceprimarului Ruben Latcau, cu care au purtat o discutie, iar apoi au coborat la biroul de guvernanta participativa. Domnul viceprimar si-a aratat toata deschiderea in aceasta ancheta. De altfel, si primaria colaboreaza cu organele de ancheta in acest moment. Din ce stim noi, nu au fost ridicate documente din biroul domnului viceprimar”, a declarat Bogdan Marta, potrivit News.ro.
Potrivit unor surse, vineri, procurorii DNA Timişoara au intrat în biroul viceprimarului municipiului Timişoara, Ruben Laţcău (USR). Cel mai probabil, este vorba despre neachiziţionarea, de către Primăria Timişoara, pentru al doilea an consecutiv, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru societatea de termoficare Colterm, din Timişoara.
Recent, administratorul judiciar al companiei Colterm, aflată în insolvenţă, a avertizat conducerea Primăriei Timişoara, că dacă până la data de 30 aprilie a.c. nu se achiziţionează aceste certificate, compania va intra în faliment.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara, la rândul lor, au precizat că este obligaţia Colterm, nu a Primăriei Timişoara de a achiziţiona aceste certificate, deşi municiplaitatea este unic actionar al Colterm.
Societatea de Termoficare Colterm are datorii de peste 300 milioane de lei la furnizori, la care se adaugă o amendă, încasată în anul 2021, de 21 milioane de euro, pentru neachiziţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2020.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x