Primăria vrea să cumpere cu orice preţ clădirea în care funcţionează. A depus acţiune în instanţă

| 27 mar, 2014

Municipalitatea bucureşteană a depus în instanţă o acţiune pentru cumpărarea imobilului în care îşi desfăşoară activitatea, împotriva proprietarului actual al clădirii, a anunţat, joi, şeful Direcţiei Juridice a Primăriei Capitalei, Adrian Iordache.

"Am depus acţiune în instanţă pentru conservarea drepturilor prevăzute de art. 18.5 din contractul de închiriere, pentru cumpărarea imobilului", a spus Iordache, care a răspuns astfel, în faţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), unei interpelări cu privire la situaţia actuală a imobilului situat în Splaiul Independenţei nr. 191-193.

În 30 ianuarie, consilierii generali au aprobat prelungirea contractului de închiriere a actualului sediu al Primăriei Capitalei până la 1 octombrie 2014, deşi proiectul de hotărâre prevedea prelungirea până la 31 ianuarie 2015.

Prelungirea contractului de închiriere a fost aprobată pentru opt luni, în loc de un an, la propunerea consilierului PNL Cornel Pieptea.

Contractul de închiriere a actualului sediu al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), din Splaiul Independenţei, încheiat în 2009, a mai fost prelungit în decembrie 2013 până la 1 februarie 2014. Încă de la început, în acest contract, a existat clauza potrivit căreia municipalitatea avea posibilitatea să cumpere imobilul.

Liderul de grup al PNL, consilierul general Cornel Pieptea, a prezentat, anterior, situaţia contractului de închiriere a actualului sediul al Primăriei Capitalei.

Contractul a fost încheiat în 2009 pentru un imobil cu suprafaţa de 12.576 de metri pătraţi, pentru care municipalitatea plătea 17,88 de euro pe metru pătrat, proprietarii de atunci, SC Iliotomi Grup SRL, optând atunci pentru nefacturarea TVA, a precizat Pieptea.

Ulterior, în iunie 2010, clădirea a fost vândută de SC Iliotomi Grup către SC Apatel Properties SRL, iar CGMB a aprobat un act adiţional la contractul iniţial, prin care municipalitatea plătea 14,387 euro pe metru pătrat plus TVA, iar suprafaţa clădirii se mărea la 12.906 de metri pătraţi, ca urmare a construirii unor lifturi exterioare.

Astfel, potrivit lui Pieptea, în 2010, municipalitatea a plătit 10.944.679 lei, în 2011 - 11.377.823 de lei, în 2012 - 11.940.815 lei, iar în 2013 - 9.046.757 lei.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara, în 2 decembrie 2013, că speră ca în septembrie 2014 municipalitatea să se mute în vechiul sediu consolidat, urmând ca lucrările să continue şi cu alte amenajări în curtea interioară a instituţiei.

În martie 2010, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) s-a mutat în calitate de chiriaş în clădirea de pe Splaiul Independenţei, pentru a permite consolidarea şi reabilitarea sediului său din Bulevardul Regina Elisabeta.

Imobilul situat pe Bulevardul Regina Elisabeta este construit în 1906 de arhitectul Petre Antonescu, care a proiectat şi Arcul de Triumf, fiind clasat pe lista monumentelor istorice ca monument de arhitectură clasa A.

În 1995, imobilul a fost încadrat la clasa I de risc seismic.

Anul acesta, în 20 martie, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că lucrările de consolidare ale vechiului sediu al municipalităţii sunt făcute după o metodă de pionierat în România, iar clădirea va rezista şi unui cutremur de 9,2 grade Richter.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ