Primarii anunță că Guvernul va adopta miercuri Ordonanța de urgență de modificare a Codului Fiscal
Robert Negoita, primarul Sectorului 3 din Bucuresti si presedinte al Asociatiei Municipiilor, a anuntat marti la finalul intalnirii cu premierul ca Mihai Tudose si Liviu Dragnea le-au spus ca Guvernul va adopta in sedinta de miercuri Ordonanta de urgenta de modificare a Codului Fiscal prin care contributiile vor trece de la angajator la angajat.
Negoita, dar si Gheorghe Falca, primarul Aradului, au declarat ca Guvernul a fost de acord sa acorde compensatii primariilor care vor pierde bani de la buget in urma modificarii Codului Fiscal.
Primarii municipiilor s-au plans ieri public, spunand ca scaderea impozitului pe venit de la 1 ianuarie 2018 le va produce gauri majore in bugete.
Robert Negoita a anuntat ca primarii au convenit astazi cu premierul Tudose si seful PSD Liviu Dragnea ca va creste Cota defalcata din impozitul pe venit care le revine primariilor de la 41,75% la 43%. De asemenea, pentru a compensa pierderile primariilor, Guvernul le va aloca in 2018 compensatii din bugetul de stat, dar nu e clar care e nivelul acestor compensatii si cum vor fi ele stabilite.
"Nu vor fi mai mici veniturile fata de 2017", a spus Robert Negoita, contrazis insa de Gheorghe Falca, primarul Aradului spunand ca va pierde anul viitor 8 milioane de euro.
Cei doi primari au mai anuntat ca in primavara anului viitor va exista o noua intalnire cu Guvernul pentru a regla situatia.
Gheorghe Falca a mai spus ca "am solicitat cresterea cotei din impozitul pe venit pana la 60% pentru a compensa pierderea", dar guvernul a aprobat doar o crestere pana la 43%.