Primarul Chirica: E nevoie de o analiză a cetăţeanului asupra alegerii preşedintelui României

| 21 iun, 18:32

Primarul Mihai Chirica apreciază că este este mai bine ca alegerile prezidenţiale să fie mutate spre sfârşitul anului, pentru a nu afecta începutul de an şcolar şi spune că în vacanţa de vară cetăţenii sunt preocupaţi de drumeţii şi odihnă, nu de dezbateri electorale.

 

"Este nevoie de o analiză mult prea atentă din partea cetăţeanului asupra alegerii preşedintelui României. Dacă ar rămâne alegerile conform calendarului propus de actuala coaliţie, în luna septembrie, îl consider nepotrivit pentru că este o lună dedicată şcolii. Ar fi, în primul rând, o bulversare a actului educativ, întrucât cea mai mare parte a secţiilor de votare sunt în interiorul şcolilor, grădiniţelor şi a altor instituţii de educaţie. În al doilea rând, vacanţa de vară nu este o perioadă potrivită pentru dezbatere politică care să te aducă convingă să faci o alegere corectă. În vacanţa de vară toată lumea se gândeşte la drumeţii, mai puţin la cine va fi preşedintele României", a declarat, pentru AGERPRES, primarul Mihai Chirica.
În opina sa, "trebuie modificată puţin şi legea electorală", ca urmare a incidentelor înregistrate la alegerile din luna iunie.
"Accidentele din timpul alegerilor locale şi europarlamentare ne arată că stăm la mâna unor preşedinţi de secţie care nu mai vor să semneze procesul verbal, sau să numere voturile, sau îşi dau cu părerea despre legea electorală fără a avea, să spunem, o viziune foarte clară, care este rolul şi rostul lor într-o secţie de vot. Prin urmare, trebuie şi AEP să intervină un pic asupra acestor legi. Altfel vom avea haos şi la prezidenţiale şi la alegerile parlamentare", opinează primarul municipiului Iaşi.
Întrebat fiind dacă el consideră necesară comasarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale, Mihai Chirica a afirmat că acestea ar trebuie să se desfăşoare separat.
"Propunerea mea este de amânare a alegerilor prezidenţiale spre sfârşitul anului, având şi o motivare oarecum şi constituţională întrucât ar trebui să se desfăşoare spre sfârşitul mandatului actualului preşedinte. Trebuie găsite soluţii asupra modului în care se vor intersecta alegerile parlamentare cu cele prezidenţiale. Nu cred că este potrivită comasarea dintre parlamentare şi prezidenţiale pentru că, pe de o parte, s-ar crea un mare haos. La Parlamentare se discută despre propunerea unor echipe politice. La Prezidenţiale, se discută despre o personalitate care să preia funcţia de preşedinte al României. Eu nu le-aş amesteca. Le-aş lăsa într-un calendar mai dens, spre sfârşitul anului: noiembrie şi decembrie. Dar nu în aceeaşi zi", afirmă Mihai Chirica.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ