Primarul din Crevedia și consilierul său, reținuți pentru constituire de grup infracțional și abuz în serviciu

| 03 mar, 11:58

Primarul din comuna dâmbovițeană Crevedia, Florin Teodorescu, și consilierul acestuia au fost reținuți pentru 24 de ore, și alături de alți patru funcționari publici din primărie sunt acuzați de constituire de grup infracțional organizat și abuz în serviciu.

''Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a 6 persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 66 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de "constituirea unui grup infracțional organizat" și "abuz în serviciu" '', se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Dâmbovița.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna mai 2012, cei în cauză, în calitate de funcționari la o instituție publică, ar fi constituit un grup infracțional organizat specializat în comiterea de infracțiuni de serviciu privind atribuirea, executarea și decontarea unor lucrări de modernizarea unor drumuri comunale, pentru obținerea de foloase necuvenite. 

Astfel, aceștia ar fi atribuit și încheiat contracte de lucrări fără respectarea prevederilor legale sau ar fi decontat lucrări fictive.

Totodată, pe parcursul execuției lucrărilor, cei în cauză ar fi dispus asfaltarea unei porțiuni de teren ce avea ca destinație drum de servitute aferent unor proprietăți private, deși acest lucru nu era aprobat conform proiectului tehnic. Prin activitatea infracțională s-a creat un prejudiciu de peste 319 500 de lei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ