Primarul din Gheorgheni, pus sub control judiciar în dosarul de abuz în serviciu și șantaj
Tribunalul Mureș a luat, marți seara, măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, în cazul primarului din Gheorgheni, Mezei Janos, cercetat penal pentru abuz în serviciu și șantaj de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureș.
Instanța a respins propunerea de arestare preventivă a edilului, pentru 30 de zile, formulată de DNA. Decizia Tribunalului Mureș poate fi contestată în 48 de ore de la pronunțare.
După mai bine de cinci ore de dezbateri și deliberări, Mezei Janos a plecat acasă, fiind așteptat de familie și de câțiva membri ai Partidului Civic Maghiar, în frunte cu liderul formațiunii, Biro Zsolt.
În urmă cu o zi, procurorii DNA — Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, a lui Mezei Janos, primar al municipiului Gheorgheni.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, există indicii că Mezei Janos și-a exercitat în mod fraudulos atribuțiile de serviciu după ce a încheiat, în numele municipiului Gheorgheni, un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafață de 400 mp, amplasată pe malul Lacului Roșu.
Prin contract terenul a fost înstrăinat către o societate comercială, în condițiile în care terenul nu putea să fie vândut deoarece constituia parte din capitalul social adus ca aport la SC Monturist SRL de către Municipiul Gheorgheni (sub forma folosinței bunului, prin concesionarea pe o durată de 49 de ani către respectiva societate).
''De asemenea, la data de 17.01.2015, inculpatul Mezei Janos l-a somat pe administratorul SC Monturist SRL (denunțător) ca, până în data de 19.01.2015, ora 9,00, să vină la sediul primăriei și să-și prezinte demisia din funcția de administrator, în caz contrar urmând a suferi consecințe negative, precum darea în vileag a unor fapte reale și/sau imaginare care îl vor determina să nu mai poată munci și locui în municipiul Gheorgheni. În acest mod, inculpatul Mezei Janos încerca să îl determine pe administratorul SC Monturist SRL să renunțe la demersurile sale legitime de a obține, prin diverse demersuri legale (acțiuni civile în justiție, denunțuri penale etc.), restabilirea integrității patrimoniului societății'', se arată în comunicatul DNA.
Procurorii susțin că demersul inculpatului Mezei Janos a avut ca scop asigurarea și pe viitor a folosinței netulburate a terenului obținut ilegal de către reprezentantul firmei care obținuse, în mod nelegal, terenul de 400 mp.