Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, sub control judiciar
Procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Arpad are interdicția, printre altele, de a-și exercita funcția de edil și de a părăsi țara.
Potrivit DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Antal Arpad trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare; să nu exercite funcția de primar; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Antal Arpad este acuzat de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.