Primarul din Slobozia, trimis în judecată

| 02 iun, 16:33

Alexandru Stoica, primarul municipiului Slobozia, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și instigare la fals intelectual.

În același dosar, au fost deferiți justiției alți trei funcționari din Primăria Slobozia: Gabriela Agripina Costea (secretar), George Corneliu Marian (șef Serviciu Urbanism), Aurelia Anica Esterka (arhitect-șef al municipiului Slobozia).

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis marți, la data de 4 aprilie 2013, cu prilejul emiterii unei autorizații de construcție ce avea ca obiect construirea unei stații de carburant în municipiul Slobozia, cei patru inculpați au atestat în mod necorespunzător adevărului existența tuturor acordurilor și avizelor necesare emiterii respectivei autorizații.

Procurorii mai susțin că Gabriela Costea, Corneliu Marian și Anica Esterka au acționat la instigarea primarului Alexandru Stoica.

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Slobozia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ