Primarul general va primi diploma de aderare a Bucureştiului la Reţeaua Oraşelor Sănătoase

| 28 aug, 2014

Primarul general Sorin Oprescu va primi vineri, în cadrul unei ceremonii, diploma de aderare a municipiului Bucureşti la Reţeaua Oraşelor Sănătoase din Europa - Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Potrivit unui comunicat al PMB, diploma îi va fi înmânată de directorul Diviziei Politici şi Guvernare din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dr. Agis Tsouros.

Alături de primarul general, la eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, cadre medicale, reprezentanţi ai autorităţii centrale şi ai societăţii civile.

'Invitaţia de aderare i-a fost adresată primarului general, Sorin Oprescu, în luna mai 2013, cu prilejul unei întâlniri cu membrii Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la Copenhaga', se arată în comunicat.

Reţeaua Oraşelor Sănătoase cuprinde peste 90 de oraşe din 30 de ţări europene, scopul fiind acela de a plasa sănătatea în agenda politică, economică şi socială a guvernării acestor oraşe.

Totodată, promovează analiza politicilor ce pot influenţa domeniul sănătăţii şi oferă un suport pentru o mai bună planificare atât a intervenţiilor directe, cât şi a strategiilor menite să rezolve inegalităţile în sănătate, nevoile speciale ale grupurilor vulnerabile, participarea activă şi implicarea cetăţenilor la decizii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ