Primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, reţinut de procurorii DNA

| 03 feb, 21:02

Primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, şi fostul director economic în Primăria Brăila, Stoica Anghelescu, au fost reţinuţi miercuri seara pe bază de ordonanţă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, pentru fapte de corupţie, potrivit Agerpres.

Cei doi sunt acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene. 

Aurel Simionescu şi Stoica Anghelescu vor fi prezentaţi joi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Potrivit unui comunicat al DNA postat miercuri seara pe site-ul instituţiei, în 22 iulie 2009, în contextul derulării Programului Operaţional Regional, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în proporţie de 85% (ce privea sprijinirea unei dezvoltări economice şi sociale durabile şi echilibrată teritorial, a tuturor Regiunilor României), Primăria Brăila a încheiat cu instituţiile abilitate un contract de finanţare care avea ca obiect modernizarea bulevardului Dorobanţilor. 

"În cursul anului 2010, Simionescu, în calitate de ordonator principal de credite şi responsabil de controlul financiar preventiv, beneficiind de sprijinul lui Anghelescu, în calitate de director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Locale, a schimbat, cu intenţie, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 2.642.179,91 lei, ce reprezintă o parte din cei 15.703.464 lei primiţi ca primă tranşă de prefinanţare din fonduri europene, în cadrul proiectului menţionat mai sus. Această sumă de bani a fost folosită în alte scopuri decât pentru cheltuieli eligibile în cadrul proiectului respectiv ("Învăţământ", "Locuinţe, servicii dezvoltare publică" etc.)", precizează DNA. 

Procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică de lucrări de "Modernizare bulevardul Dorobanţilor, municipiul Brăila" s-a desfăşurat în mai multe etape, astfel: o primă etapă în 2009, care a avut ca finalitate anularea procedurii prin decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor; a doua etapă, în perioada aprilie - iulie 2010, anulată de acelaşi Consiliu; a treia etapă, în luna august 2010. 

"Din probatoriul existent la dosarul cauzei a rezultat că modalitatea de fraudare a procedurilor de atribuire a unor contracte de prestări servicii ori execuţie lucrări la nivelul autorităţilor publice locale a fost aceea ca anumite firme agreate, în conivenţă cu reprezentanţii şi funcţionarii din cadrul autorităţilor publice locale, fie să ofere preţul cel mai mic/ cea mai bună ofertă economică, fie să îndeplinească "anumite" condiţii (tehnice, profesionale, etc.) apreciate ca esenţiale de către membrii comisiilor de analizare şi evaluare a ofertelor, condiţii care, bineînţeles, erau stabilite în mod evident în scopul arătat mai sus. Această situaţie a condus ca, în timp, anumite societăţi comerciale să deţină monopolul lucrărilor licitate de autorităţile publice locale din municipiu, respectiv CJ şi Primăria Brăila. Astfel, aceste firme au câştigat marea majoritate a contractelor de achiziţie publică pe plan local şi judeţean", susţin procurorii. 

DNA menţionează că, în 22 decembrie 2010, Primăria Brăila a încheiat cu o asociere de firme un contract de achiziţie publică, în condiţiile în care oferta financiară a acesteia a fost mai mare decât cea clasată pe locul al doilea, care ar fi trebuit să fie desemnată câştigătoare. 

"Prin încheierea acestui contract, inculpaţii Simionescu şi Anghelescu şi-au îndeplinit cu intenţie, în mod defectuos, atribuţiile de serviciu ce derivau atât din calitatea de ordonator principal de credite şi responsabil de controlul financiar preventiv, cât şi din calitatea de responsabil cu viza de control financiar preventiv şi preşedinte, cu drept de vot, al comisiei de evaluare a ofertelor. Acest lucru a fost posibil prin stabilirea unor criterii vădit discriminatorii de calificare şi de selecţie a ofertelor, în procedura de atribuire a contractului de lucrări menţionat, organizată şi în anul 2009 (procedură anulată prin decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor)", se spune în comunicat. 

Sursa citată mai precizează că aceştia au avizat şi aprobat documentaţia de atribuire a contractului respectiv către asocierea de firme care propusese suma de aproape 100 milioane lei pentru executarea lucrărilor, cauzând prin aceasta vătămarea intereselor legitime ale ofertantului clasat pe locul al 2-lea, care a acumulat cel mai mare punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul în evaluarea ofertelor şi care ofertase pentru lucrări suma de peste 65 milioane lei. 

DNA arată că prin acţiunile celor doi a fost produs Primăriei Brăila un prejudiciu de aproape 40 milioane lei, din care aproximativ 25 de milioane lei reprezentând finanţare nerambursabilă primită de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională şi aproximativ 15 milioane lei prejudiciu adus bugetului local. 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ