Primarul Ploieştiului, audiat la DNA în dosarul privind banii acordaţi ca premii echipei Petrolul
Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, este audiat la DNA, luni dimineaţă, în dosarul aflat în faza premergătoare urmăririi penale în care procurorii verifică modul în care autorităţile locale au aprobat acordarea a trei milioane euro de la buget ca premii pentru echipa Petrolul Ploieşti.
Potrivit unor surse din administraţia locală, primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a fost citat la sfârşitul săptămânii trecute, iar luni dimineaţă s-a prezentat la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru a da declaraţii în dosarul privind modul în care, începând cu luna decembrie a anului 2012, de la bugetul local al municipiului au fost alocaţi trei milioane de euro ca premii pentru performanţele sportive ale echipei de fotbal Petrolul Ploieşti.
Săptămâna trecută, Bădescu declara corespondentului MEDIAFAX că se aşteaptă să fie chemat la DNA pentru a da declaraţii în acest dosar.
Tot săptămâna trecută, 26 dintre cei 27 de consilieri locali ai municipiului Ploieşti au fost şi ei citaţi la DNA, tot pentru audieri în dosarul privind alocarea de bani pentru premierea echipei Petrolul Ploieşti. Al 27-lea membru al Consiliului Local Ploieşti nu a fost citat, întrucât el a preluat mandatul de consilier după aprobarea hotărârilor care fac obiectul cercetării procurorilor, consilierul care era în funcţie la data adoptării respectivelor hotărâri fiind acum senator.