UPDATE Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, audiat la DNA în legătură cu retrocedarea unui teren
Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), fiind citat de procurori, potrivit unor surse judiciare, într-un dosar privind retrocedarea unui teren.
UPDATE Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a declarat luni, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost audiat în legătură cu retrocedarea unui teren, că în următoare zile va da dispoziţie funcţionarilor care se ocupă de acest domeniu să scoată toate documentele din arhivă pentru a le preda la DNA.
El a fost audiat aproximativ o oră şi jumătate, după care a precizat că în acest dosar nu s-a început urmărirea penală.
Edilul a susţinut că plângerea este făcută pe numele mai multor persoane şi că DNA trebuie să verifice orice plângere pe care cineva o face.
'În următoare zile voi da dispoziţie la funcţionarii care se ocupă de acest domeniu, având în vedere că este o cauză mai veche, de aproximativ 10 ani, să scoată toate documentele din arhivă şi să le predăm la DNA în zilele următoare', a afirmat primarul sectorului 2.
Onţanu a spus că nu ştie care sunt celelalte persoane din dosar. 'DNA cheamă, invită pe cine consideră că este necesar ', a subliniat el.
Întrebat dacă a discutat despre acest teren cu Traian Băsescu care atunci avea calitatea de primar al Capitalei, Neculai Onţanu a spus: ' Nu se putea discuta cu Traian Băsescu despre un teren sau altul. Nu existau asemenea discuţii'.
La intrarea în sediul DNA, Onţanu a afirmat că nu ştie în ce dosar a fost chemat şi în ce calitate.
'Sunt moştenitori, cumpărători, vânzători, nu se înţeleg, se ceartă între ei, se reclamă între ei, reclamă Primăria Capitalei, reclamă Primăria sectorului 2. Sigur că o instituţie precum DNA trebuie să ia în calcul şi să analizeze toate aceste sesizări', a declarat Onţanu.