Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, reținut de DNA
Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a venit miercuri la DNA pentru a fi audiat într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie. La sfârșitul audierilor a fost reținut de procurorii DNA.
Primarul sectorului 2 a fost chemat într-un dosar în care se fac cercetări privind fapte de corupţie.
Neculai Onţanu a fost ridicat de procurori şi dus cu mandat la sediul DNA. Urmează să dea o declaraţie şi din primele informaţii se pare că este vorba de nişte contracte obţinute de Primăria Sectorului 2.
Cel mai probabil, este vorba despre un denunţ făcut de Forian Walter, dat fiind că acesta este cel care în ultimul timp a făcut mai multe denunţuri în care erau implicaţi mai multi primari din Bucureşti.
Neculai Onţanu a fost reţinut pentru luare de mită.
În dosar mai este cercetată avocata Loredana Claudia Radu, acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
Neculai Onţanu a fost reţinut pentru luare de mită. În dosar mai este cercetată avocata Loredana Claudia Radu, acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
Acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA
„În perioada 2006 - 2007, inculpatul Neculai Onțanu, primarul Sectorului 2 București, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991.
După emiterea titlului de proprietate, inculpatul Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare - cumpărare fictive către suspecta Radu Loredana Claudia și o altă persoană, interpuși indicați de edil.
În baza acestei solicitări, la data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la același notariat public, două contracte de vânzare cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă și asupra unei suprafețe de 1.000 mp din același lot către suspecta Radu Loredana Claudia.
Prețul prevăzut în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu prețuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (preț total 250.000 euro).
În contractul încheiat cu suspecta Radu Loredana Claudia a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului.
În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu Neculai, la indicația acestuia.
Suprafața de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea inculpatului Neculai Onțanu și avea o valoare de piață de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacțiilor fictive.
La data de 24 martie 2016, inculpatul Onţanu Neculai urmează să fie prezentat Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile."
Neculai Onţanu deţine de la începutul lunii martie funcţia de preşedinte interimar al UNPR, după ce Gabriel Oprea a demisionat.