Primele globule roșii obţinute în laborator, sigure pentru transfuzii

| 19 apr, 2014

O echipă de cercetători britanici a creat în laborator globule roșii, celule ale sângelui specializate în transportul oxigenului către ţesuturi, iar în curând acestea vor fi testate pe voluntari umani.

. Începerea testelor clinice va marca o premieră medicală – va fi pentru prima dată când oamenii primesc globule roșii (hematii) realizate din celule adulte, potrivit yahoo.ro.

Proiectul va fi implementat de un consorţiu condus de Serviciul Naţional Scoţian de Transfuzii, din care fac parte patru universităţi britanice şi mai multe organizaţii şi companii din Regat, se arată într-un comunicat de presă al Wellcome Trust, finanţatorul proiectului.

Oamenii de ştiinţă din toată lumea au fost dintotdeauna interesaţi să creeze globule roșii în laborator. Sângele donat trebuie folosit în termen de 42 de zile, iar rezervele de sânge ale spitalelor nu sunt niciodată stabile. Hematiile produse artificial ar putea reprezenta „asigurarea” oricărui spital care ar rămâne fără sânge pentru transfuzii. În plus, ele ar fi create în aşa fel încât să fie compatibile cu orice grupă de sânge, eliminând în acest mod o altă problemă a sângelui donat. Cu timpul, globulele roșii create în laborator ar putea chiar înlocui donatorii umani. Până acolo însă, oamenii de ştiinţă au o cale lungă de parcurs.

Proiectul cercetătorilor britanici reprezintă un pas foarte mare în această direcţie, în special pentru că este pentru prima dată când cineva a creat în laborator globule roșii care se încadrează în limitele de calitate şi siguranță stabilite pentru transfuziile de sânge la oameni, relatează popsci.com. Hematiile care vor utilizate în cadrul testelor clinice sunt obţinute din celule prelevate din pielea unor donatori umani, adulţi. Ele vor fi administrate unor voluntari care suferă de talasemie, o afecţiune ce duce la dezvoltarea anormală a celulelor roşii din sânge. Cercetătorii speră ca testele să înceapă în 2016.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ