Primele imagini din celula Monicăi Iacob Ridzi. Cum arată camera cu "pereţii scrijeliţi, cu urme de sânge"
Administraţia Naţională a Penitanciarelor a făcut publice imaginile cu celula Penitenciarului Gherla, unde a fost încarcerată Monica Iacob Ridzi, înainte de a fi transferată marţi la Spitalul Penitenciar Jilava.
ANP precizează că Monica Iacob Ridzi a fost cazată în infirmeria Penitenciarului Gherla, de pe 17 februarie până luni, 2 martie, când a plecat către Penitenciarul Jilava, din motive medicale. Ridzi a stat în cameră cu încă o deţinută şi a urmat tratamentul prescris de specialişti înainte să intre la închisoare, conform ANP.
Citeşte şi: Monica Iacob Ridzi ar putea ieşi din închisoare! Vezi ce au cerut avocaţii
Monica Iacob Ridzi s-a plâns că este frig în celulă şi că foloseşte sticle cu apă încălzită la filtrul de cafea, însă Administraţia Naţională a penitenciarelor o contrazice şi susţine că în celulă sunt 22 de grade Celsius, dar şi că Ridzi a primit două pături din dotarea penitenciarului și o pilotă de la familie.
Mai mult, instituţia precizează că acuzaţiile că pereţii sunt scrijeliţi, cu urme de sânge, iar în cameră sunt urme de fecale nu corespund realităţii.
Citeşte şi: Apel disperat al lui Ridzi din spatele gratiilor: Condamnarea la închisoare este o CONDAMNARE LA MOARTE
„Deţinuta a primit două pături din dotarea penitenciarului şi i-a fost aprobată cererea de a primi o pilotă de la familie. În cadrul Penitenciarului Gherla, inclusiv la Secţia Exterioară Cluj, temperatura medie în camerele de cazare este 22ºC. Fiecare cameră are în dotare un termometru şi zilnic temperatura camerelor este notată într-un registru special. Ca urmare a verificărilor efectuate în camera unde a fost cazată deţinuta, a rezultat faptul că afirmaţia conform căreia pereţii sunt scrijeliţi, cu urme de sânge, iar în cameră sunt urme de fecale nu corespunde realităţii, aceasta respectând normele igienico-sanitare”, precizează ANP.
Citeşte şi: Avocatul Poporului face anchetă în cazul "Ridzi". Ce NEREGULI au atras atenţia
Ce atrage atenţia însă este faptul că, spre deosebire de cazul Elenei Udrea, care s-a plâns că în arest i s-a luat inclusiv sutienul, ca să nu-şi facă rău singură, camera Monicăi Ridzi este plină de obiecte care pot fi folosite ca arme. De la bolul filtrului de cafea, până la ecranul televizorului sau geamul ferestrelor, aproape orice obiect din încăpere se poate transforma într-o armă periculoasă.