Primul articol despre Bucureşti publicat în New York Times

Principalul punct de reper, Podul Mogoşoaiei, este prezentat ca fiind zona în care se găsesc palatul, instituţiile, teatrele şi toate magazinele importante, după cum explică jurnalistul în anul 1876.

În continuarea prezentării este amintită o istorioară legată de un drum extrem de circulat din Bucureşti. În acea zonă, cu mai mulţi ani în urmă, spune jurnalistul, se pare că trecea o caleaşcă în care se aflau o doamnă însoţită de fiica ei. „Un tânăr ofiţer s-a apropiat, le-a salutat, apoi i-a spus doamnei: «Ce aţi face dacă ar fi să fug cu fiica dumneavoastră?» Apoi, fără să aştepte un răspuns, tânărul ofiţer a luat-o pe fată şi a aşezat-o cu el în şa, după care au plecat împreună şi nu s-a mai auzit de ei o vreme, până când s-au întors în Bucureşti căsătoriţi", povesteşte jurnalistul, subliniind, dincolo de veridicitatea îndoielnică a istorisirii, faptul că în Bucureşti, în acea perioadă, se aflau foarte mulţi ofiţeri, pentru că în oraş era o mare garnizoană militară. „Ofiţerii sunt tineri politicoşi. Adevăraţi gentlemeni", mai spune jurnalistul.

„Clasa săracă este supersiţioasă şi fanatică"

Se aminteşte şi faptul că, din anumite puncte ale oraşului, se zăresc Munţii Carpaţi, spre care se poate ajunge prin Ploieşti. La capitolul religie, ziaristul subliniază că în Bucureşti, în acea perioadă, erau 300 de biserici. „Preoţii sunt, din păcate, ignoranţi, clasa săracă este superstiţioasă şi fanatică. Pe de altă parte, aristocraţia practic conduce biserica, dar nu lasă religia să interfereze prea mult cu felul lor de viaţă. Un preot este rareori văzut în salonul unui aristocrat", se mai arată în articol.

De asemenea, jurnalistul se declară uimit de obiceiurile existente la diverse sărbători. Spre exemplu, jurnalistului i se pare curios că, în Vinerea Mare, oamenii fac înconjorul bisericii, de trei ori, cântând. Tot la categoria obiceiuri ciudate sunt încadrate şi tradiţiile de Crăciun, cum ar fi oameni îmbrăcaţi în diverse personaje (de exemplu, în magi) care merg prin oraş, întră în cafenele şi cer bani. „Paradele de duminică dimineaţa sunt, de asemenea, ciudate. La ora 11, ofiţerii fiecărui regiment din garnizoană merg în parc, unde toţi sunt inspectaţi chiar de prinţ, care trece printre rânduri şi vorbeşte cu fiecare în parte. E un sentiment plăcut să vezi aşa ceva".

La capitolul distracţie, sunt amintite opera şi teatrul, diverse trupe de muzicanţi, circul, dar şi grădinile de vară. Spre final, ziaristul de la New York Times ţine să sublinieze că a fost extrem de impresionat de lăutari: „Trebuie să nu uit să îi amintesc pe laoutari, sau ţigani muzicanţi, care cântă minunat, folosind cele mai interesante instrumente. Aceşti oameni au învăţat singuri să cânte", încheie jurnalistul.