Primul caz paranormal din istorie. ENIGMA copiilor VERZI din Woolpit

După ce au fost descoperiţi de secerători, copiii au fost luaţi şi duşi în sat. Ajunşi în sat, localnicii s-au adunat în jurul lor, uitându-se miraţi şi punându-le diverse întrebări, însă limba în care răspundeau copiii nu era una cunoscută, aşa că aceştia au fost duşi la casa proprietarului pământului, Sir Richard de Calne, aflată la câţiva kilometri depărtare de Wykes.

Acasă la acesta, copiii au izbucnit în lacrimi şi timp de câteva zile au refuzat să mănânce pâinea şi celelalte alimente care le-au fost oferite. Când au văzut însă fasole proaspăt culeasă, copiii înfometaţi au dat imediat semne că vor să mănânce. După mai multe luni de mâncat fasole, aceştia au reuşit până la urmă să mănânce pâine.

Cu trecerea timpului, băiatul, care părea să fie mai mic decât fata, a devenit deprimat, bolnav şi în cele din urmă a murit, însă fata s-a adaptat la noua ei viaţă. Pielea ei şi-a pierdut treptat culoarea verde originală şi ea a devenit o tânără femeie sănătoasă. Aceasta a lucrat mai mulţi ani în gospodăria lui Richard de Calne, unde a fost considerată a fi "foarte libertină şi imprudentă".

A învăţat limba engleză şi apoi s-a căsătorit cu un om din oraşul vecin Lavenham (sau din King's Lynn, aflat la circa 64 km de Woolpit - relatările variază). După câţiva ani, ea a rămas văduvă, scrie epochtimes.com. Unele surse susţin că a primit numele de "Agnes" şi că s-a căsătorit cu un ambasador senior al lui Henry al II-lea pe nume Richard Barre.

Când a fost întrebată despre trecutul ei, fata a fost capabilă doar să îşi amintească detalii vagi despre locul de unde a venit cu fratele ei în acea vară şi cum a ajuns la Woolpit. Ea susţinea că vine din Ţara lui St. Martin, o lume subterană unde soarele nu răsărea niciodată şi lumina era precum amurgul. Toţi locuitorii de acolo erau de culoare verde. Fata şi-a amintit că într-o zi aveau grijă de turma tatălui său pe câmp şi, urmărind vitele, au ajuns într-o peşteră unde au auzit sunetul puternic de clopote. Fermecaţi, ei au rătăcit prin întuneric pentru o lungă perioadă de timp până când au ajuns la gura peşterii, unde au fost imediat orbiţi de lumina soarelui. Dezorientaţi şi înspăimântaţi de zgomotul secerătorilor, au încercat să găsească drumul înapoi dar au căzut în capcana pentru lupi.

Rapoartele despre copiii verzi apar în opera lui Ralph de Coggeshall „Chronicum Anglicanum” precum şi în a lui William de Newburgh „Historia rerum Anglicarum”, scrise în 1189, respectiv 1220.

Cei doi scriitori au vorbit despre sosirea inopinată şi inexplicabilă a celor doi copii verzi în sat, pe care o localizează în timpul unei veri din secolul al 12-lea. Ralph a fost stareţul unei mănăstiri cisterciene de la Coggeshall, aflată la aproximativ 42 km la sud de Woolpit, iar William a fost preot la Mănăstirea Augustinian din Newburgh.

William susţine că povestea sa din Historia rerum Anglicarum se bazează pe "rapoarte de la un număr de surse de încredere", iar relatarea lui Ralph din Chronicum Anglicanum încorporează informaţii de la Sir Richard de Calne care le-a acordat refugiu copiilor verzi în conacul său. Însemnările celor doi autori diferă în unele detalii.