Printul Charles, elogiu pentru Transilvania: Sunteți unici
Prințul Charles al Marii Britanii vizitează azi pentru prima dată orașul Cluj-Napoca pentru a primi un titlu onorific iar discursul său la primirea acestuia arată de ce Transilvania e unică în lume – iar românii habar nu au ce au în ogradă.
“Vor fi 20 de ani de la prima mea vizită în România, anul viitor”, a spus el în debutul discursului în care a acceptat titlul de Doctor Honoris Causa al universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. “Între timp am putut vizita și alte zone, dar acea primă vizită a lăsat asupra mea o amprentă de neșters. Am văzut peisaje împădurite, încă îngrijite de micile comunități de fermieri ce le-au creat, și o extraordinară continuitate culturală: în multe sate numele de familie sunt asociate istoric cu aceste locuri, aceleași familii au avut grijă de aceste pământuri timp de sute de ani”.
“Pot doar spune că de atunci am început să prețuiesc aceste peisaje și comunități tot mai mult. E rar, poate unic în Europa, să vezi peisaje bine păstrate și productive la o asemenea proporție. Am fost uimit să văd pajiștile bogate, inclusiv în fluturi, cu peste 200 de specii comparativ cu doar 40 în Marea Britanie, nevertebrate și vertebrate – aceste specii toate indică o bună sănătate ecologică a acestor peisaje. Și totuși sunt și foarte productive. Studii ale UE arată că micile ferme din România sunt de două ori mai productive la hectar decât marile ferme. Totuși au nevoie de ajutor pentru ceea ce produc, și conexiuni potrivite la piață. Având în vedere o abordare integrată către dezvoltarea rurală, aceste probleme pot fi rezolvate, și dacă vor fi rezolvate comunitățile vor continua să prospere și să protejeze agricultura prietenoasă cu sălbăticimea. Toți, în lumea largă, avem multe de învățat de la agricultura din Transilvania. Are importanță economică și ecologică, dar și spirituală. Contează, în această lume cinică obsedată de eficiență și convenabilitate? Da, contează. Pentru că în final în aceste peisaje omul trăiește în armonie cu natura. O armonie care a fost pierdută cu larghețe în mare parte din Europa, și cu rezultate dezastruoase pentru mediul nostru. Aici omul produce hrană într-un mod cu adevărat sustenabil, fără a distruge natura ori a lupta împotriva ei, ci în parteneriat cu ea. E o temă importantă pe care am încercat s-o dezvolt pentru mulți ani, împotriva unui cor de sceptici. Totuși, s-ar părea că placa se întoarce: tot mai mulți oameni constată că acum costurile industrializării peisajelor și producției de hrană, cu pierderea capitalului natural care ne susține pe toți, câștigurile pe termen scurt vor fi urmate de colapsul sistemelor naturale, iar pe termen lung e un colaps care poate fi deja văzut. În contrast, peisajele transilvănene cultivate oferă un model de trăire sustenabilă, producție de hrană și conservare a biodiversității”.
Prințul Charles a subliniat că un element ce contribuie la ecuația unică a Transilvaniei e densitatea mică de animale ierbivore, dar și erbicidarea naturală și de mică intensitate, ceea ce a permis o mare diversitate floricolă, iar acum zona are un număr de specii ce nu mai pot fi întâlnit cam nicăieri în restul Europei. Rezultatul – lapte, carne, imere, fructe sălbatice și plante medicinale ce pot ajunge pe mesele europenilor – “hrana din această zonă vor atrage consumatori premium, dispuși să plătească pentru aceste gemuri ori pentru mierea făcută local din fructe culese de pe pajiștile locale, literal e biodiversitate la sticlă”. “Satele care susțin această economie sunt la însăși baza economiei și culturii rurale a României”, spune acesta și avertizează – “aceste ecosisteme sunt totuși primejduite, chiar dacă par intacte”: “la sfârșitul zilei, ar fi o tragedie să pierdem acest simț intangibil al faptului de a aparține unui loc, ceea ce se poate întâmpla foarte ușor. E vital să înțelegem că o economie rurală îmbunătățită poate genera un bun nivel de trai, legat direct de peisaj. În zonele de țară se combină frumusețea zonei cu un ecosistem productiv”.
“Am fost întrebat de multe ori de ce vin atât de des în România, ce o face atât de specială, de atractivă. Pentru mine, răspunsul e clar: voi, prietenii mei români, peisajul vostru natural, cultural, tradițiile voastre, dar și capacitatea voastră de inovare și schimbare, ceea ce sunteți după secole de istorie, identitatea voastră și ceea ce puteți face, energia schimbării pe care o puteți mobiliza – acestea sunt ceea ce vă face speciali în lume. Arhitectura voastră, peisajele voastre agricole, biodiversitatea, pajiștile și livezile, mozaicul habitatului și diversitatea comunităților și tradițiilor voastre. Toate acestea, împreună, sunt o comoară – comoara voastră către lume. Mi se pare că uneori nu sunteți deplin conștienți de toate acestea, e ușor să uitați, ispitiți de ritmul și schimbările societății moderne. Deci când vă uitați în viitor, vă rog să aveți aceste valori în minte: sunt unice. Când vreți să vă modernizați, să vă transformați – și România are multe lucruri de făcut în acest sens – sper că o veți face într-un mod care va adăuga valoare acestei comori. Aceasta va conserva comunitățile și peisajele voastre, va aduce ceea sunteți deja în ceea ce vreți să deveniți. Sunt uimit dintotdeauna de creativitatea excepțională a tinerilor voștri – în IT, R&D, arte creative – toate acestea sunt parte din comoara voastră, de asemenea. Marca voastră ca țară e exact acest mix de valori și tradiții autentice, arhitectura, gustul hranei voastre, țesătura ancestrală a comunităților voastre, biodiversitatea unică și capacitatea voastră de a inova – toate acestea vă fac speciali și de aceea mă întorc întotdeauna în România, și de aceea o parte a sufletului meu e întotdeauna aici. Viața modernă nu înseamnă să uiți valorile trecutului, și să înlocuiești totul cu chestii noi, ci să combini într-un mod inteligent valorile fundamentale ale culturii și tradiției noastre cu inovație și tehnologii noi, fără a tăia legătura între societatea umană și natură. România are o istorie fascinantă și diversă, moștenită de la daci, pe care a construit o viață bazată pe o relație armonioasă cu natura. În secolele anterioare alte civilizații le-au îmbogățit pe cele locale cu tradiții și arhitectură, bazate pe același principiu al relației armonioase cu natura. E o bogăție care poate fi un avantaj pentru România modernă. Ar fi minunat, într-adevăr, dacă școlile și universitățile din România ar cultiva ideea că natura și tradițiile sunt un avantaj pentru viața modernă. E singurul mod în care poți construi un viitor sustenabil, unul în care România ar avea un loc unic inovând fără a-și pierde prețiosul suflet”.
Amintim, prințul Charles a primit azi titlul de Doctor Honoris Causa al universității “Babeș-Bolyai”, în probabil cea mai securizată ceremonie a ultimilor ani, cu sediul central al UBB închis sub lacăt timp de mai bine de o oră, cât a durat ceremonia.