Prinţul Charles, invitat de Rovana Plumb în Delta Dunării
Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, s-a întâlnit, miercuri, cu Alteța Sa Regală Prințul Charles. Întrevederea, care a constituit unul dintre momentele cele mai importante ale vizitei de două zile oficialului român în Marea Britanie, s-a desfășurat la resedința Clarence House, din Londra, a moștenitorului la tronul Regatului Unit.
Timp de aproape o oră, ministrul român și Alteța Sa Regală au discutat despre proiectele lansate în zona Transilvania de MMSC și fundația Mihai Eminescu Trust (MET), patronată de Prințul Charles, dar și despre dezvoltarea unor proiecte de agricultura ecologică, menită să stimuleze și să ajute micii fermieri. În centrul atenției s-a aflat, totuși, lansarea proiectului pilot al unor stații de epurare 100% ecologice în 10 sate din județele Mureș, Brașov, Sibiu și Harghita. Este un proiect de care vor beneficia peste 8.500 de locuitori din zona rurală.
Aceste stații sunt, practic, o copie a stației de epurare lagunară, implementată și inaugurată la Viscri de Prințul Charles. Avantajele acestui sistem de curățare a apei sunt numeroase și vizează o arie largă de aspecte, de la necesarul financiar, la ecologic. O astfel de stație costă de 6 ori mai puțin decât o stație de epurare convențională, folosește o tehnologie minimă și nu necesită un personal numeros pentru întreținere. În plus, proiectul va ajuta la îmbunătățirea calității solului și a apei din pânza freatică. Pe scurt, este un proiect pe care ministrul Rovana Plumb îl susține, pentru că promovează un comportament civic responsabil și contribuie la utilizarea durabilă a resurselor naturale ale României.
Întâlnirea a fost încununată de succes, ea deschizând, practic, noi perspective pentru implementarea unor noi proiecte de mediu în România, care să beneficieze de sprijinul Prințului Charles.
La încheierea întrevederii, ministrul Rovana Plumb a declarat că Prințul Charles "este o mare personalitate, care a contribuit enorm la promovarea unei imagini pozitive a României în străinătate". Alteța Sa a primit, prin intermediul oficialului român, mulțumirile și aprecierile membrilor Guvernului de la București pentru munca și implicarea în proiecte din România.
De asemenea, Prințul Charles a fost invitat anul viitor în România și i s-a propus ca, de data aceasta, să uite pentru câteva zile de Transilvania, pentru a cunoaște un alt colț de rai al României, și anume Delta Dunării.