Privatizarea, singura soluţie pentru rezolvarea situaţiei de la Poşta Română

| 21 mai, 2014

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că privatizarea este singura soluţie prin care se poate rezolva situaţia de la Poşta Română.

Întrebată dacă ar putea să mai fie concedieri colective la Poşta Română, Aurelia Cristea a declarat că "nu s-a discutat despre concedieri colective, cel puţin în momentul acesta", potrivit Agerpres. Ministrul delegat pentru Dialog Social a menţionat că au fost concediaţi deja aproape patru mii de salariaţi anul trecut, cu acordul sindicatelor.

"Cu acordul sindicatelor au făcut acel acord, au căzut de acord la momentul respectiv că este nevoie şi se impune concedierea celor aproape patru mii de salariaţi. (...). Poşta în acest moment are un oarecare profit. Este important să nu folosim nici tot acest profit doar în creşteri salariale, că atunci nu am rezolvat nimic. Însă este important ca acolo să existe o bună credinţă în dialogul care are loc acolo şi, într-adevăr, interesul de privatizare, pentru că este singura soluţie prin care se poate rezolva situaţia de la Poşta Română", a declarat ministrul Aurelia Cristea.

Aceasta a menţionat că luni seara a participat la o întâlnire cu managementul şi reprezentanţii sindicatului din Poşta Română.

"Urma ca până astăzi (miercuri . n.r.), managementul să facă nişte simulări pe cererile salariale, pe majorările salariale care au fost solicitate. Astăzi (miercuri - n.r.), la ora 15, are loc o întâlnire la sediul Ministerului Societăţii Informaţionale, atât cu sindicatele, cât şi cu managementul pe aceste modificări, să încerce să se agreeze un punct de vedere. Vizavi de stadiul privatizării, acolo lucrurile sunt un pic mai complicate, în sensul în care nu am avut un răspuns concret vizavi de modul în care evoluează acolo acest proiect", a declarat ministrul.

Aurelia Cristea a ţinut să facă şi o apreciere personală, opinând că la Poşta Română e un stil de management defectuos în privinţa modului de comunicare. "În momentul în care ai ajuns manager într-o companie a statului român nu eşti manager pe moşia privată, ci ai grijă de tot capitalul uman şi te raportezi la el ca şi la o componentă socială extrem de importantă şi ca şi o resursă cu care tu trebuie să obţii rezultate. Lucru pe care eu nu l-am observat la managerul Poştei Române", a declarat Cristea.

Întrebată dacă situaţia ar putea duce la o schimbare a managerului sau a structurii manageriale, aceasta a răspuns că e posibil acest lucru dacă nu se ajunge la o soluţie şi la un consens. "Evident. De ce nu, dacă până la urmă nu ajungem la o soluţie şi la un consens acolo şi lucrurile nu funcţionează. Pentru că orice fel de întrerupere de activitate, orice fel de astfel de tensiune înseamnă pierderi în Poşta Română, pierderi cuantificabile în ceea ce înseamnă operaţiunile Poştei Române. Şi asta înseamnă şi în bilanţul Poştei, dar şi la salariaţi implicit. Este evident că va trebui găsită o soluţie", a spus ministrul.

Ministrul Aurelia Cristea a participat miercuri la şedinţa Comisiei de Dialog Social a judeţului Alba, la care au fost prezenţi prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, subprefectul Cornel Murg, directori ai serviciilor publice deconcentrate, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ