Probleme la Primăria Cluj: viceprimarul şi-a anunţat demisia după plasarea sub control judiciar
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, aflată în concediu fără plată după ce a fost plasată de către DNA sub control judiciar pentru trafic de influenţă, a anunţat, joi, că va demisiona din funcţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Horvath Anna a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că va continua să lupte în justiţie pentru a-şi găsi dreptatea.
"S-au împlinit 5 luni de când sunt sub control judiciar şi s-a instituit interdicţia de a-mi exercita funcţia de viceprimar. În aceste cinci luni am fost în concediu fără plată, nu am avut niciun venit. Sunt o persoană activă, iar interdicţia care mi se impune şi care nu are nicio limită juridică în timp mă conduce la decizia de a nu putea continua, astfel că în prima şedinţă a Consiliului Local Cluj-Napoca îmi voi înainta demisia din funcţia de viceprimar. Mi-am făcut datoria şi mi-am exercitat atribuţiile aşa cum am jurat, respectând Constituţia şi legile ţării în beneficiul clujenilor. Nu îmi rămâne decât să mă lupt în justiţie pentru a-mi găsi dreptatea. Mulţumesc echipei din Primărie şi colegilor mei, primarului Emil Boc şi viceprimarului Dan Tarcea cu care am format o echipă extraordinară”, a spus Horvath.
Aceasta îşi va continua activitatea ca şi consilier local din partea UDMR în Consiliul Local Cluj-Napoca.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că nu este niciun raţionament ca, după cinci luni, Horvath Anna să nu fie lăsată să se întoarcă la locul de muncă şi să îşi continue activitatea ca viceprimar.
"Sunt convins că procurorul poate prelungi interdicţia fără nicio limită. Susţin demisia lui Horvath Anna, care a fost un viceprimar extraordinar de bun, un lider al comunităţii locale, a servit cu cinste binele public. Dacă procurorul ar fi avut dovezi solide am fi depăşit această fază. Interdicţia de a se întoarce înseamnă discreditarea Annei Horvath. După şedinţa Consiliului Local, când demisia va fi înregistrată, i-am propus Annei Horvath să ocupe funcţia de vicepreşedinte executiv al UDMR pentru relaţia cu autorităţile locale, care este vacantă. Avem nevoie de un om care cunoaşte segmentul administraţiei locale, înţelege problemele comunităţilor locale. Va fi un ajutor real pentru proiectele legislative pe care vom încerca să le depunem pentru a amenda legislaţia care dirijează activitatea administraţiei locale”, a spus Kelemen.
La rândul său, preşedintele UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, a declarat, pentru MEDIAFAX, că regretă demisia Annei Horvath considerând că aceasta şi-a desfăşurat activitatea în Primăria Cluj-Napoca în beneficiul tuturor locuitorilor municipiului.
"Îmi pare foarte rău de această situaţie în care se află şi de gestul demisiei. Cred că Horvath Anna a fost un foarte bun viceprimar, am apreciat foarte mult munca pe care a depus-o. A avut o forţă de muncă extraordinară şi a lucrat în beneficiul clujenilor indiferent de etnie. Horvath Anna a fost un viceprimar de pe urma căruia Clujul şi clujenii au câştigat”, a spus Csoma.
Acesta a subliniat că nu ştie cine va fi consilierul local din grupul UDMR care va lua locul Annei Horvath ca viceprimar, o şedinţă a UDMR Cluj urmând să aibă loc zilele următoare.
Horvath Anna este cercetată sub control judiciar de DNA Cluj pentru trafic de influenţă, după ce, în 10 octombrie, procurorii au făcut percheziţii la Primăria Cluj-Napoca şi la domiciliul său, suspectând nereguli în finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016.
În 13 octombrie, Horvath Anna a anunţat pe o reţea de socializare că îşi va lua concediu fără plată pe durata celor 60 de zile de control judiciar dispuse de DNA, considerând că ar fi incorect să obţină remuneraţie în condiţiile în care nu poate presta munca la care s-a angajat.
Horvath a contestat măsura controlului judiciar în instanţă, inclusiv la ICCJ, dar demersurile sale au fost respinse.
Horvath Anna a deţinut funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca din 2012.