Probleme! Votul pentru alegerea președintelui USR, prelungit cu 48 de ore
Desemnarea președintelui USR s-a împotmolit în sistemul de vot electronic. În cele trei zile cât a durat procedura, doar 7.000 din cei 16.000 de membri USR și-au exprimat opțiunea de vot.
Votul pentru alegerea președintelui USR a fost prelungit cu 48 de ore, până joi, la ora 22:00, au declarat pentru G4Media surse din partid. Decizia a fost luată din cauza unor probleme care au apărut la sistemul de vot electronic.
Membrii USR au fost înștiințați că votul se va prelungi prin următorul mesaj:
”Luând la cunoștință de problemele de operare în aplicarea procedurilor de vot privind votul electronic, Comisia Electorală a decis, cu aprobarea Biroului Național, prelungirea perioadei de vot cu 48 de ore”.
Pe de altă parte, în cele trei zile cât a durat procedura, doar 7000 din cei 16.000 de membri USR și-au exprimat opțiunea de vot:
”Așa cum am arătat anterior, la această oră, la 36 de ore de la lansarea procesului de vot, Comisia Electorală constată constituirea unui număr foarte redus de Comisii Electorale constituite (8 județe), doar 5 județe cu solicitări de exercitare de vot cu “urna electronică mobilă” și niciun astfel de vot exprimat încă. Considerând aceste aspecte, timpul rămas de vot precum și necesitatea de clarificare a procesului (Comisia și SG lucrând la suport oferit filialelor județene în acest sens și evaluând în mod activ nevoile de constituire a Comisiilor Județene), Comisia Electorală decide prelungirea cu 48h de ore a procesului electoral pentru desemnarea Președintelui USR, până la data de 5.09.2019, ora 22:00”, este un alt mesaj prin care membrii USR au fost anunțați de prelungirea votului.
Totodată, sursele G4Media susțin că cele mai multe probleme s-au înregistrat în organizația USR Iași, condusă de Cosette Chichirău, principala contracandidată a lui Dan Barna.
Filiala USR Iași ar fi creat câteva sute de adrese de e-mail după momentul extragerii Registrului Electoral, multe dintre acestea suprapunându-se cu adresele care erau deja înregistrate în sistem, fapt care ar fi periclitat votul.
”Am identificat cazuri de membri ai filialei Iași, cu conturi de email reale și active, care au fost introduși în cererea de modificare a adreselor de email trimisă de filiala Iași, unii dintre ei exprimându-și deja votul, folosind propria adresă de email, validă. Comisia Electorală face la ora actuală verificări cu privire la posibile cazuri de îngrădire/alterare a dreptului membrilor de a-și exercita votul”, mai arată sursele G4Media.