Procuror din Caracal, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă
Iacob Niculăiţă, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, a fost reţinut luni de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant duminică în timp ce primea 6.000 euro de la o persoană, ce avea un dosar penal.
Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în cursul lunii noiembrie 2012, inculpatul Niculăiţă Iacob, a pretins de la denunţător, suma de 5.000 euro, lăsându-l pe acesta să creadă că, prin calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, va influenţa un alt procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care efectua cercetări faţă de denunţător pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, spre a nu dispune trimiterea acestuia în judecată. În schimbul promisiunii intervenţiei pe lângă procurorul de caz, inculpatul a primit, în cursul lunii decembrie 2012, suma de 22.500 lei (echivalentul a 5.000 euro) de la denunţător, prin intermediul unui alt învinuit.
În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii octombrie 2013, inculpatul Niculăiţă Iacob, a mai pretins de la denunţător, prin intermediul aceluiaşi învinuit suma de 6.000 euro, prevalându-se de o relaţie apropiată cu procurorul de şedinţă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru ca acesta din urmă să accepte a se administra probe în cursul cercetării judecătoreşti care să conducă spre reţinerea de către instanţă a altei situaţii de fapt decât cea prezentată prin rechizitoriu în vederea schimbării încadrării juridice a faptei, care să conducă la aplicarea unei pedepse cu suspendare faţă de denunţător.
În cursul zilei de 10.11.2013, inculpatul Niculăiţă Iacob a fost prins în flagrant după ce a primit suma de 6.000 euro de la denunţător.
Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 11.11.2013, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Niculăiţă Iacob, urmând ca acesta să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Curtea de Apel Craiova.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. şi de sprijinul de specialitate al SRI.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.