Procurorii DNA cer o pedeapsă mai grea pentru Liviu Dragnea în dosarul Referendumul

| 22 sep, 16:16

Procurorii DNA susţin, în motivele de apel depuse la ÎCCJ, că pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare aplicată de instanţa de fond lui Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul" are un cuantum simbolic în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite, iar pedeapsa a fost greşit individualizată.

"Instanţa Supremă de fond a apreciat pericolul social redus al faptei, implicit cuantumul modic şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului Dragnea, numai prin raportare la accesarea fără drept a datelor personale, fără a analiza şi încălcarea libertăţii de vot şi modul umilitor în care acesta a tratat electoratul", precizează DNA.

Instanţa Supremă va judeca în 28 septembrie primul termen al apelului în dosarul Referendumul în care Liviu Dragnea a fost condamnat, în luna mai, la un an de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de trei ani. DNA a făcut apel şi consideră greşită individualizarea pedepsei aplicată lui Dragnea, "cuantumul simbolic de 1 an închisoare şi modalitatea de executare cu suspendare, fiind incompatibile cu gravitatea infracţiunii de folosire a influenţei funcţiei de conducere din partid pentru obţinerea cvorumului la referendum".

Citeşte şi: LIVIU DRAGNEA, preziceri despre verdictul ÎCCJ în dosarul 'Referendumul'

"Demersurile inculpatului Liviu Dragnea demonstrează că vocaţia şi pasiunea sa, ca persoană cu poziţie de autoritate şi influenţă a fost de a impune alegătorilor să voteze ...—'mai adu-i p-ăia de pe la ţară!' Libertatea de alegere pe care o au cetăţenii şi dreptul de a vota sau nu au fost tratate de inculpatul Liviu Dragnea ca un moft al acestora şi nu ca un imn al demnităţii umane şi libertăţii de opţiune. Deşi libertatea votului este un drept care trebuie apărat cu orice preţ, fiind dovada palpabilă a libertăţii individului, inculpatul Dragnea a acţionat şi s-a manifestat ca şi cum alegătorii sunt simple obiecte ce pot fi extrase din casă prin oferirea de spectacole cu clovni, baloane şi zâne sau chiar cu forţa, conform voinţei şi interesului inculpatului: 'Băi, dar organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe'", susţin procurori în document.

La final, DNA solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completului de 5 judecători, desfiinţarea în parte a sentinţei din 15 mai cu privire la soluţiile adoptate faţă de cei 45 de inculpaţi (dintre care 8 inculpaţi au avut calitatea de preşedinţi secţii de votare iar 37 inculpaţi au avut calitatea de membrii secţii votare ) şi condamnarea acestora şi faţă de Liviu Dragnea aplicarea unei pedepse în cuantum concordant gravităţii faptelor. DNA consideră că probele administrate în cauză nu au fost evaluate de către prima instanţă în luarea hotărârii cu privire la existenţa infracţiunilor imputate şi a vinovăţiei celor 45 inculpaţi, iar soluţiile de achitare ale inculpaţilor şi pericolul social redus al faptei lui Dragnea nu s-a întemeiat pe ceea ce rezultă cu evidenţă, din coroborarea faptelor şi împrejurărilor rezultate din probe.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ