Procurorul Călin Nistor a fost propus oficial pentru postul de adjunct al șefului DNA
Propunerea ministrului Justiției de numire a procurorului Călin Nistor ca adjunct al șefului DNA ajuns și a fost înregistrată la CSM.
„La data de 26 aprilie a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii adresa Ministerului Justiţiei prin care ministrul Justiţiei a transmis Secţiei pentru procurori, spre avizare, propunerea de numire a domnului Călin Nistor în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Având în vedere necesitatea respectării termenelor procedurii de avizare, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să stabilească data la care se va desfăşura interviul”, informează CSM într-un comunicat transmis Agerpres.
Momentan, Călin Nistor este șefu interimar al Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. 1 din Legea 303/2004, procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
La formularea propunerii s-a avut în vedere faptul că procurorul Călin Nistor a lucrat neîntrerupt în cadrul DNA începând din anul 2006, dobândind o experienţă semnificativă atât în ceea ce priveşte urmărirea penală, cât şi activitatea managerială.