Procurorul DAN VOINEA: Vinovaţii există în Dosarul Mineriadei cu nume, prenume şi încadrare juridică
Dan Voinea, fost procuror militar, a declarat că acest dosar este gata din 2008, că toate victimele au fost audiate, toate probele au fost administrate.
Dosarul Mineriadei. „S-au stabilit toate capetele de acuzare şi în mod paradoxal, acest dosar a fost închis. Nu pot să comentez această decizie. Ceea ce este de criticat pe lângă această abuzivă închidere a unui important dosar este şi faptul că nu a existat preocupare, deşi din oficiu procurorii trebuiau să o facă, şi din punct de vedere al pagubelor aduse economiei.Vinovaţii sunt, există în dosar cu nume şi prenume, şi încadrarea juridică. Toţi cei care au condus represiunea din 13 – 15 iunie 1990”, a declarat la Digi24 Dan Voinea.
Citeşte şi: Dosarul MINERIADEI se REDESCHIDE. ION ILIESCU audiat
„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22.01.2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17.06.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25.08.2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică.