Lazăr rămâne tare pe poziție! Procurorul îi pune la punct pe membri Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat marţi că nu va trimite dosarul privind noaptea alegerilor din 2009 către Comisia parlamentară de anchetă, pe motiv că aceasta este o instituţie extrajudiciară, dar va pune la dispoziţie „informaţiile care sunt necesare pentru clarificarea unor lucruri”, informează News.ro.
„Ministerul Public a fost deschis tot timpul la o discuţie pentru o cooperare loială, însă în formele prevăzute de lege. Noi nu putem coopera altfel decât în modul în care prevede legea. Discuţia faţă în faţă este cea mai bună şi noi suntem deschişi la o astfel de discuţie. Se va desfăşura la CSM sau la Ministerul Justiţiei, în prezenţa reprezentanţilor CSM. Noi suntem deschişi la o astfel de discuţie care ar putea să aibă loc şi vom găsi soluţia legală. În mod cert, nu vom putea trimite un dosar judiciar să fie examinat de o instituţie extrajudiciară. Însă, vom putea pune la dispoziţie informaţiile care sunt necesare pentru clarificarea unor lucruri. Sunt informaţii de interes public, noi suntem dispuşi să le punem la dispoziţie”, a arătat, marţi, Augustin Lazăr.