Producţia de cărbune a României a scăzut anul trecut cu 4,3%
![](https://media.obiectiv.info/image/201306/w620/carbune-02-eb3e37053e_38910000.jpg)
Producţia de cărbune a României a totalizat anul trecut 6,4 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 4,3% mai mică faţă de cea din 2011, şi a reprezentat 0,2% din producţia mondială de cărbune, conform statisticilor companiei petroliere British Petroleum.
În 2012, producţia de cărbune a fost cu 200.000 tone mai mică faţă de cea din 2002.
Cea mai mare producţie de cărbune a realizat-o China - 1,825 miliarde tone echivalent petrol (tep), urmată de Statele Unite ale Americii - 515,9 milioane tone echivalent petrol. În Uniunea Europeană, producţia de cărbune a fost de 165,1 milioane tone echivalent petrol (4,3% din total).
În ceea ce priveşte consumul de cărbune, acesta a fost în România de 6,7 milioane tone echivalent petrol (minus 9,5% faţă de 2011) şi a reprezentat 0,2% din consumul mondial.
Cel mai ridicat consum s-a înregistrat în China - 1,873 miliarde tone echivalent petrol, SUA - 437,8 milioane tep şi India - 298,3 milioane tep. În Uniunea Europeană consumul a fost de 293,7 milioane tep şi a reprezentat 7,9% din consumul mondial..
România deţinea, la finele anului trecut, rezerve de cărbune de 291 milioane tone, cele mai mari rezerve găsindu-se în SUA - 237,295 miliarde tone, Rusia - 157,01 miliarde tep şi China - 114,5 miliarde tep. Rezervele UE totalizau 56,148 miliarde tep (6,5% din total).
Ştirile orei
![h](https://media.feminis.ro/media/image/202502/w460/kendrick_70771200.jpg)
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
![](https://www.obiectiv.info/images/print_13928.gif)