PROFESORI de la Universitatea de Medicină din Craiova, trimise în judecată pentru luare de mită
Şase cadre didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova sunt cercetate pentru luare de mită de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anunţat într-un comunicat biroul de informare din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, transmite Agerpres.
Procurorii au finalizat cercetările în cauză, având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită săvârşite de cadre didactice ale Facultăţii de Medicină şi i Facultăţii de Asistenţă Socială, din Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.
De asemenea, procurorii au dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra sumelor de 33.508 lei, 9.210 euro şi 205 USD, precum şi asupra mai multor bijuterii din aur şi argint.
Cele şase cadre didactice sunt Dănuţ Firu (aflat sub control judiciar), Cristina Petrică, Daniela Cernea, Liviu Chirigiu, Ştefana Oana Purcaru şi Lucica Roşu.
Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, profesorul universitar Dănuţ Firu a pretins şi primit, în perioada ianuarie - iunie 2015, de la mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă socială şi ai Facultăţii de Medicină Dentară, sume de bani (cuprinse între 100 - 150 lei/ student) pentru a-i promova la examenele susţinute la disciplinele pe care le predă.
De asemenea, inculpata Lucica Roşu, în calitate de profesor universitar, a primit, în cursul lunii iunie 2015, suma de 100 euro de la o studentă pentru a o promova la un examen. Cristina Petrică a primit, în perioada ianuarie - iulie 2015, de la mai mulţi studenţi, două perechi de cercei de aur (fiecare în valoare de 450 lei) şi produse cosmetice în valoare de 400 lei, pentru a-i promova la examenul de an.
Ştefana Oana Purcaru a primit, în data de 5 februarie 2015, suma de 750 lei de la mai multe studente, pentru a le promova la un examen programat în aceeaşi zi.
Probatoriul administrat în cauză a relevat şi faptul că profesorul Liviu Chirigiu a pretins şi primit, în cursul lunii iunie 2014, de la şase studenţi, câte 100 euro/student, pentru a-i declara promovaţi la un examen la una din disciplinele la care era titular.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Olt.