Profeţia părintelui Iustin Pârvu, aproape de termenul limită. Vine "URGIA"?

| 20 mai, 2014

Cele 12 luni de care vorbea părintele Iustin Pârvu înainte de a muri se împlinesc peste puţin timp, iar conflictul de la graniţa Europei pare să escaladeze spre o „urgie”.

Ultimele cuvinte lăsate posterităţii de părintele Iustin Pârvu înainte de a părăsi această lume, au fost relatate de monahia Fotini, una dintre maicile care l-au îngrijit pe ctitorul mănăstirii Petru Vodă în perioada în care starea sănătăţii sale a devenit critic. „Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat”, a dezvăluit măicuţa în revista „Atitudini”, publicaţie a lăcaşului de cult din Neamţ, potrivit efemeride.ro.

Respectând cronologia evenimentelor, părintele Iustin le-a vorbit celor cinci ucenici care se aflau în chilia sa pe 11 iunie 2013. Mai întâi, Arhimandritul a dorit să afle de la călugări ce se mai întâmplă în ţară, iar după ce a fost informat despre ultimele evenimente, Monahia Fotini a îndrăznit să ceară un sfat în problema luptei împotriva cipurilor din actele de identitate. „Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii.

Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară?”. Răspunsul dat de Arhimandrit nu i-a lămurit îndeajuns pe ucenici, ba, chiar a stârnit curiozitate. „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie.

Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… ”. Cum părintele s-a oprit, cei de faţă au bănuit că duhovnicul se referea la faptul că după un an nu vor mai fi cipurile pe documentele de identitate şi au cerut o lămurire.

„Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie”, a răspuns părintele. „Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns”, mai povesteşte măicuţa. Părintele Iustin Pârvu a trecut la cele veşnice pe 16 iunie 2013, după o lungă suferinţă pe care a încercat să o ascundă semenilor. Ultimele sale cuvinte au fost privite de mulţi cu neîncredere, şi la momentul în care au fost pronunţate nimeni nu putea preconiza o „urgie” iminentă.

Cu o lună înainte de termenul avansat de Arhimandrit problemele grave din Ucraina şi răspunsul belicos al Rusiei crează însă temeri îndreptăţite faţă de un posibil conflict armat la graniţa Europei.

Avertismentul dat înainte de moarte nu nu ar fi stârnit prea multă îngrijorare dacă nu ar fi destul de multe dovezi că duhovnicul şi-a demonstrat nu o dată calităţile de clarvăzător. În mărturiile credincioşilor sunt destul de multe dovezi care atestă că părintele Iustin avea darul de a prevedea viitorul, drept pentru care profeţia sa este privită cu tot mai multă teamă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

121 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 mai, 21:16
FmrfSeeta
definition von viagra fhwsbbolthdOpispBtjunurnd
best generic cialis http://cialisee.com/ cialis wikipedia
17 mai, 20:45
Gtnbseamb
tadalafil sublingual review olgstnoegfdOpispBtjunurnw
walgreens generic viagra https://jokviagra.com/ - viagra dosage by weight generic of viagra
17 mai, 03:38
RebfEvere
cialis generic online uk afhsdbcsnittyafweh
brand cialis with prescription https://rcialisgl.com/ buying cialis on line
10 mai, 19:47
LebnSeeta
Motilium fdvaefbfbldOpispBtjunurnz
discount pharmaceuticals Depo-Medrol Kamagra
09 mai, 21:29
JebgSeeta
Mobic frbdcacldOpispBtjunurnj
Brand Viagra http://pharmacylo.com/ good online mexican pharmacy

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ