Profeţia SUMBRĂ a lui Nostradamus: Rusia va distruge România în debutul celui de-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

| 26 apr, 2014

Ucraina se află pe un butoi de pulbere și conform ultimelor evenimente este posibil ca un alt război mondial să se declanșeze. În timp ce marile puteri ale lumii stau și privesc fără reacție, prim-ministrul ucrainean Arseni Iaţeniuk acuză Rusia că dorește începerea celui de-Al Treilea Război Mondial.

“Tentativele de agresiune ale armatei ruseşti asupra teritoriului Ucrainei vor conduce la un conflict pe teritoriul Europei. Lumea nu a uitat al Doilea Război Mondial, iar Rusia vrea să lanseze al treilea război mondial”, a declarat Iaţeniuk într-o şedinţă de Guvern.

La prima vedere acest scenariu pare desprins dintr-o carte science-fiction, dar dacă privim profețiile efectuate în trecut de către celebrul Nostradamus, putem să creăm o imagine interesantă. Cert este faptul că prezicătorul francez a văzut, în urmă cu peste 500 de ani, că Al Treilea Război Mondial va fi declanşat de Rusia. Mai mult de atât, prima țară cucerită va fi România. Descrierea este de o violenta deosebita iar gravitatea limbajului indica faptul ca atunci când aceste evenimente vor avea loc, impactul asupra populaţiei naţionale dar si globale,va fi unul major. Iată și catrenul în cauză:

Din Rusia vor navali în masă..

Distrugătorul Antic va ruina acel oraș,

Violența distruge “Romanie” va suferi,

Astfel, flacările Marelui Război ne mai putând fi oprite.

Dacă includem ideea că Ucraina a fost cucerită cu mult timp înainte ca un război adevărat să înceapă, atunci conform celor scrise de Nostradamus, următoarea țară pe lista Rusiei este România.

Termenul “Românie”,care înseamnă “Romanii”, este considerat de unii că ar face referire la Italia însăşi,catrenul descriind un atac de proporţii asupra Italiei. Alţii însă au remarcat faptul că este specificat în finalul catrenului efectul politic şi militar pe care îl produce acest atac al Rusiei: “Astfel, flacările Marelui Război ne mai putând fi oprite.”

Acest vers, de fapt, sugerează indirect că românii se trag dintr-un popor latin și că până la urmă este vorba despre țara noastră care va fi lovită de violența fără precedent al imperiului Rusiei. Pe de cealaltă parte, dacă un război mondial se declanșează este normal ca prima țară atacată de Rusia să fie România și nu Italia.

Astfel, prima victimă va fi România, ţara aflată nu de mult timp în Nato, ţara care găzduieşte baza americană şi elemente de scut Antiracheta, țara marionetă condusă după bunul plac al occidentalilor. După atacarea şi distrugerea României, izbucnirea războiului la scară planetară nu mai poate fi oprit,în ciuda eforturilor diplomatice a unora.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

42 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 apr, 2014
irinapop
Luna trecuta ii atribuiati parintelui Arsenie Boca, aceasta "prezicere". Luna asta schimati prezicatorul? Luna viitoare o sa ne spuneti de baba Vanga ca a prezis cum Rusia va veni peste Romania si o va distruge. Va sugerez sa n-o discriminati pe mama Omida. Pentru ca este rroma nu vreti sa scrieti ceea ce a prezis si ea? Ia cautati bine printre noile mame Omide, si urmasele celei adevarate, trebui sa fi prezis si ea ceva. Si uite asa ajungem in octombrie 2014, cand tot voi ne-ati spus ca baba Vanga a prezis sfarsitul celui de-al treile razboi mondial. Of Doamne, sa se faca mai repede octombrie, ca sa puteti sa-l puneti ial pe Nostradamus sa prezica sfarsitul lumii. Sa nu-l uitati pe Rasputin, ca si asta a prezis o multine de chestii, ca sa nu mai vorbesc de maiasi si de azteci. Spor la inventat stiri, mai copii. Daca sunteti platiti pentru asta de ce sa n-o faceti. Luati exemplu' de la redactorul vostru Lucian Panait, care nu mananca, nu merge la toaleta, nu respira, nu socializeaza, ci SCRIE stiri. Bravo tovarasi!!! Tot inainte!!!!
27 apr, 2014
recte
senzational
poate o profetie sub umbra
27 apr, 2014
cristi
Dezinformare
DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! DEZINFORMARE! Oameni buni studiati "Epoca dezinformarii" de Henry Pierre Chatala si nu va mai lasati mintiti
27 apr, 2014
Ramona
Din câte citesc e vorba de acel oraș nu de o țară. Ia, mai caută, ziaristule, de care oraș e vorba. Apoi, versul „Violența distruge “Romanie” va suferi” nu are nicio noimă dacă îl comparăm cu restul care au și subiect și predicat. Dar are dreptate: violența distruge, iar România suferă din cauza asta de la Revoluție, continuând cu mineriadele și cu violențele verbale de la Antena 3, care au devenit deja un standard. Dacă nu înjuri și țipi, atunci e clar că ești băsist.
27 apr, 2014
Cetatean observator
Comentariu-raspuns
Comentatoarea precedenta are dreptate. Versul:"Violenta distruge Romania va suferi" necesita o virgula,putand fi,in acest caz, interpretat ca:"Violenta distruge,Romania va suferi". Acest vers are semnificatia ca Romania va siferi,dar nu si ca va fi distrusa. Iar faptul ca,dintre vecinii Rusiei,este pomenit doar Statul Romania,poate avea ,ca semnificatie, si ca,dintre Statele vecine Rusiei,Romania are o pre-destinare speciala,in confruntarea cu agresiunea ruseasca. Ramine ca viitorul sa elucideze interpretarea care se va dovedi a fi corecta. Recomand,insa,a se avea in vedere,in acest context,si previziunea indianuluiui Gupta Swami,in legatura cu viitorul Romaniei,respectiv al Rusiei,deoarece este previziunea cea mai recenta,facuta in cursul anului 2004,chiar in Romania,unde Gupta Swami (care,chemat ,in 1986,de Elena Ceausescu,in Romania,pentru consultari ezoterice,a prezis caderea si moartea cuplului Ceausescu,fapt pentru care a fost alungat din tara),dar care s-a intors,in anul 2004,din proprie initiativa,pentru a aduce,personal,la cunostinta,Poporului Roman,
previziunea sa,post-revolutionara,referitoare la destinul Romaniei.
11 mai, 2014
denethor
mucles
spanzura-te. si ia-l si pe marinar cu tine.asa scapi de Antena 3.
27 apr, 2014
Fa, Doino
Proștii satului
Da, da. Și marmota învelea ciocolată. Doar privitorii care se uită la OTV, scuze, la Antena 3 vă cred.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ