Profeţia SUMBRĂ a lui Nostradamus: Rusia va distruge România în debutul celui de-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

| 26 apr, 2014

Ucraina se află pe un butoi de pulbere și conform ultimelor evenimente este posibil ca un alt război mondial să se declanșeze. În timp ce marile puteri ale lumii stau și privesc fără reacție, prim-ministrul ucrainean Arseni Iaţeniuk acuză Rusia că dorește începerea celui de-Al Treilea Război Mondial.

“Tentativele de agresiune ale armatei ruseşti asupra teritoriului Ucrainei vor conduce la un conflict pe teritoriul Europei. Lumea nu a uitat al Doilea Război Mondial, iar Rusia vrea să lanseze al treilea război mondial”, a declarat Iaţeniuk într-o şedinţă de Guvern.

La prima vedere acest scenariu pare desprins dintr-o carte science-fiction, dar dacă privim profețiile efectuate în trecut de către celebrul Nostradamus, putem să creăm o imagine interesantă. Cert este faptul că prezicătorul francez a văzut, în urmă cu peste 500 de ani, că Al Treilea Război Mondial va fi declanşat de Rusia. Mai mult de atât, prima țară cucerită va fi România. Descrierea este de o violenta deosebita iar gravitatea limbajului indica faptul ca atunci când aceste evenimente vor avea loc, impactul asupra populaţiei naţionale dar si globale,va fi unul major. Iată și catrenul în cauză:

Din Rusia vor navali în masă..

Distrugătorul Antic va ruina acel oraș,

Violența distruge “Romanie” va suferi,

Astfel, flacările Marelui Război ne mai putând fi oprite.

Dacă includem ideea că Ucraina a fost cucerită cu mult timp înainte ca un război adevărat să înceapă, atunci conform celor scrise de Nostradamus, următoarea țară pe lista Rusiei este România.

Termenul “Românie”,care înseamnă “Romanii”, este considerat de unii că ar face referire la Italia însăşi,catrenul descriind un atac de proporţii asupra Italiei. Alţii însă au remarcat faptul că este specificat în finalul catrenului efectul politic şi militar pe care îl produce acest atac al Rusiei: “Astfel, flacările Marelui Război ne mai putând fi oprite.”

Acest vers, de fapt, sugerează indirect că românii se trag dintr-un popor latin și că până la urmă este vorba despre țara noastră care va fi lovită de violența fără precedent al imperiului Rusiei. Pe de cealaltă parte, dacă un război mondial se declanșează este normal ca prima țară atacată de Rusia să fie România și nu Italia.

Astfel, prima victimă va fi România, ţara aflată nu de mult timp în Nato, ţara care găzduieşte baza americană şi elemente de scut Antiracheta, țara marionetă condusă după bunul plac al occidentalilor. După atacarea şi distrugerea României, izbucnirea războiului la scară planetară nu mai poate fi oprit,în ciuda eforturilor diplomatice a unora.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

42 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 apr, 2014
opinca aurie
nostra damu
Ia vedeti pacolo prin catrenele lu Nostradamu asta, nu scrie cine intra primu la bulau, plagiatoru sau marinaru?
26 apr, 2014
Rasputin
Daaaa
Al dracu Nostradamus asta, stia de Rusia, Romania si alte detalii geopolitice pe vremea cand pamantul era considerat plat sine centru universului. Fulgerele erau trimise de zei iar eclipsa era privita ca oncatastrofa. :)))
24 mai, 2014
RaduD
De toate stia Nostradamus! Si, ca un facut toate "predictiile" apar cand "e nevoie" sau ca explicatie la un eveniment trecut.
26 apr, 2014
nelu
Minciuni
Prostii,nu Rusia a declansat conflictul din Ucraina,nu mai merge tromboneala tip Irak, Kosovo,etc. Nu va mai crede nimeni. Acum va agatati de Nostradamus,chiar credeti ca suntem in evul mediu?
Toate conflictele,conflagratiile mondiale se datoreaza acapararii resurselor in caz ca nu cedeaza de buna voie statul respectiv ,cu acceptul de marionete acceptate de agresor.Evident exista si dispute teritoriale.Asa ca cantati la alta masa,nu mai merge minciuna care evident are picioare scurte!
26 apr, 2014
ROmania
Mai Nelu, ia informaza-te mai bine.
26 apr, 2014
XtrO
Jos Occidentul decadent!
""...România, ţara aflată nu de mult timp în Nato, ţara care găzduieşte baza americană şi elemente de scut Antiracheta, țara marionetă condusă după bunul plac al occidentalilor ... Zici ca citesti un ziar Scanteia al anilor '50. Ce ii mai place individului astia ce a scris aiureala de mai sus, nationalismul asta de tip bolsevic, in care voi, aia tricolori la creier, sunteti buricul Universului. Ce integrare, cooperare si alte povesti debitate de putredul Occident? Traiasca URSS, Koreea de Nord si Cuba! Viva la revolucion! Koniec!
27 apr, 2014
Cetatean veghetor
Comentariu
Asteptati sa se declanseze al 3-lea razboi mondial,prevazut de Nostradamus ,ca sa vedeti cine sunt combatantii principali,la nivel de State,si cine va castiga,in final. Pana atunci puteti emite doar presupuneri. Mai corelati razboiul respectiv cu confruntarea,din urma,previzionata a se produce intre Hrist si Anti-Hrist,pentru a putea identifica,corect cine reprezinta,la nivel principal,cele doua parti care se vor confrunta panal a infrangerea uneia dintre aceste parti.
26 apr, 2014
enisa
nu cred in toate previziunile astea, dar daca ar fi asa ...nici nu ma astept sa fim aparati de americani sau alte neamuri.Daca ne invadeaza rusii (despre care bunicul meu spunea ca sunt cei mai mari criminali ai omenirii si ca au comis atrocitati aspura romanilor) vom muri cu milioanele ! Sa ne fereasca Dumnezeu si sa ne rugam sa nu fie asa!
22 mai, 2014
mumu
...pai daca a zis bunicu'...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ