Profitul OMV a scăzut cu 20% în prima jumătate a acestui an

|

OMV, acţionarul majoritar al Petrom, a anunţat că în prima jumătate a acestui an a realizat un profit net atribuibil acţionarilor de 671 milioane de euro, cu 20% mai puţin decât rezultatul de 834 milioane de euro înregistrat în perioada similară a anului trecut, informează un comunicat de presă.

Cifra de afaceri a grupului în primul semestru a scăzut cu 5% până la 21,345 miliarde de euro, o scădere similară fiind înregistrată în cazul profitului operaţional până la 1,584 miliarde de euro.

În ceea ce priveşte rezultatele pe trimestrul al doilea, OMV a raportat un profit net mai mic cu 29% de 321 milioane de euro şi un profit operaţional mai mic cu 15% de 733 milioane de euro. Ambele rezultate sunt sub estimările analiştilor care mizau pe un profit net de 336 milioane de euro şi un rezultat operaţional de 743 milioane de euro.

"În prima jumătate a anului performanţele noastre operaţionale bune şi măsurile de îmbunătăţire a performanţelor au contribuit la un flux solid de numerar. Sunt mândru în special de faptul că în România am înregistrat cea mai mare creştere anuală a producţiei de la preluarea Petrom. În regiunea Mării Negre am făcut progrese cu activităţile de explorare din România prin finalizarea studiilor seismice la blocul Neptun. Vânzarea operaţiunilor din domeniul lubrifianţilor împreună cu ieşirea din Bosnia-Herţegovina şi Croaţia, a avansat strategia noastră: creşterea sectorului upstream şi optimizarea sectorului downstream", a declarat directorul general al OMV, Gerhard Roiss.

Producţia totală de hidrocarburi a OMV (petrol, GNL, gaze naturale) în primul semestru a fost de 299.000 de barili echivalent petrol pe zi, mai mică cu 1% comparativ cu perioada similară a anului trecut în condiţiile în care creşterea producţiei în Yemen, Libia şi România a fost contracarată de scăderea producţiei în alte zone, în special în Marea Britanie. Producţia de hidrocarburi a Petrom a fost de 183.000 de barili echivalent petrol pe zi.

De asemenea, producţia zilnică de gaze a OMV a fost cu 2% mai mică în primele şase luni ale acestui an comparativ cu primele şase luni ale anului trecut în condiţiile în care majorarea producţiei în România a fost contracarată de scăderea producţiei în Pakistan şi Marea Britanie.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ