Prognoză ANM: Cum va fi vremea până în februarie

| 26 noi, 2014

Regimul termic prognozat de către meteorologi pentru următoarele trei luni este unul apropiat de normele climatologice multianuale, cu excedent de precipitaţii în majoritatea zonelor, arată prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul decembrie 2014 - februarie 2015, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit estimărilor de specialitate, în luna decembrie, temperaturile medii lunare vor fi, în general, apropiate de mediile multianuale în aproape toată ţara, iar local în sud-estul şi sudul ţării vor fi posibile valori termice mai ridicate decât cele normale. Temperaturile medii lunare se vor încadra între -5 grade Celsius, în Transilvania şi Moldova, şi 3 grade Celsius, în Dobrogea. Valori pozitive medii se vor înregistra şi în Banat (2 grade Celsius), Oltenia, Muntenia şi Crişana (un grad Celsius).

În ceea ce priveşte cantităţile lunare de precipitaţii, acestea vor fi normale în cea mai mare parte a regiunilor, local în centrul ţării fiind posibile valori peste mediile climatologice, iar în sud, sub norme. Cantităţile de precipitaţii vor oscila între 20 de litri/mp în Dobrogea, şi 92 litri/mp în Maramureş.

Ianuarie

În prima lună a anului 2015, estimările meteo arată că temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste mediile climatologice local în sudul, sud-estul şi vestul ţării, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de normal. Astfel, în timp ce în Transilvania şi Moldova, mediile pornesc de la -7, -6 grade Celsius, în zona Olteniei şi Munteniei vor ajunge la zero grade Celsius.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi, în ianuarie, apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sud, iar în restul regiunilor acestea vor prezenta o tendinţă de excedent. În Maramureş sunt prognozate precipitaţii ce pot ajunge la 74 de litri/mp, în timp ce în Dobrogea, Moldova şi Transilvania normele medii se vor încadra între 14 şi 49 de litri/mp.

Februarie

Conform ANM, în luna februarie 2015, temperatura medie lunară a aerului va înregistra valori sub mediile climatologice în zonele nordice şi centrale. Local, în sud-estul ţării, valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile, iar în restul regiunilor, normale. Temperaturile medii lunare pot coborî până la -5 grade Celsius în Transilvania şi Moldova, dar pot ajunge şi la două grade Celsius, cu plus, în Banat, Oltenia şi Dobrogea.

Totodată, cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa, în general, în limite normale în zonele estice, sud-estice şi sudice, iar în restul regiunilor, acestea vor prezenta o tendinţă spre excedent. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt preconizate în Maramureş (57 l/mp), iar cele mai reduse în Dobrogea (13 l/mp).


Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii este estimată, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.


Tag-uri: prognoza ANM, vremea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ