Prognoza meteo: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. După ger, vin ninsorile
Temperaturile vor fi extrem de scăzute în această săptămână, iar în a doua parte a intervalului va ninge în mare parte din ţară. Totuşi, nu se anunţă cantităţi mari de zăpadă, potrivit datelor deţinute de meteorologi.
Temperaturile vor coborî extrem de mult în următoarele zile, în aproape toată țara, în special în Muntenia, Transilvania și Moldova, unde maximele vor fi negative, iar începând din 26 ianuarie va crește probabilitatea de apariție a precipitațiilor mixte în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei valabile pentru perioada 18 ianuarie - 31 ianuarie 2016, publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În Banat, vremea se va menține rece până în jurul datei de 25 ianuarie, media temperaturilor diurne urmând a fi între—2 și 2 grade Celsius, iar nopțile vor deveni local geroase, cu valori cuprinse între—10 și—6 grade Celsius. Apoi este estimată o creștere a temperaturilor către valori pozitive ziua, în medie de 2 — 3 grade și minime nocturne de—6 până la—3 grade, regim termic apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii ianuarie. Vor fi fulguieli pe arii restrânse în data de 20 ianuarie, iar probabilitatea pentru precipitații va crește în cea de-a doua săptămână de prognoză, în special în perioada 24 — 26 ianuarie.
În Crișana, prima săptămână a intervalului de referință va fi caracterizată de o vreme rece, în special dimineața și noaptea când local va fi ger, iar minimele termice vor fi în medie de—10 până la—6 grade Celsius. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între—2 și 1 grad, medie regională. Apoi se estimează o încălzire ușoară și treptată a vremii, fiind de așteptat valori apropiate de mediile climatologice specifice perioadei, cu maxime de 2 — 4 grade și minime de—6 până la—4 grade Celsius, medie regională. Vor fi ninsori slabe pe arii restrânse în data de 20 ianuarie, iar probabilitatea pentru precipitații va crește în cea de-a doua săptămână de prognoză, în special în perioada 24 — 26 ianuarie.
În Transilvania, pe parcursul acestei săptămâni, vremea va fi deosebit de rece, geroasă în cursul nopților, când minimele vor fi în medie de —17 până la —10 grade Celsius. La amiază temperaturile se vor menține negative, cu maxime de—5 până la—3 grade. Pentru partea a doua a intervalului de referință, este estimată o încălzire ușoară și treptată a vremii, astfel că sunt de așteptat valori medii de—2 până la un grad ziua și—12 până la—8 grade Celsius noaptea. După data de 20 ianuarie va crește probabilitatea pentru ninsori slabe, temporare.
Și în Maramureș, vremea se va menține rece, local geroasă în cursul nopților, când minimele vor fi în medie de—12 până la—8 grade. La amiază temperaturile se vor menține negative, cu maxime de—4 până la—2 grade Celsius. Pentru partea a doua a intervalului de referință, este estimată o încălzire ușoară și treptată a vremii, astfel că sunt de așteptat valori medii de —2 până la 2 grade ziua și —8 până la —4 grade Celsius noaptea.
În Moldova, o vreme deosebit de rece va caracteriza prima săptămână a intervalului, astfel că la amiază se vor înregistra temperaturi negative, în medie de—6 până la—4 grade Celsius. Nopțile vor deveni geroase în toată regiunea, iar minimele vor fi de—14 și—10 grade, medie regională. O creștere ușoară și treptată a temperaturilor se va produce în a doua parte a intervalului, astfel că sunt estimate valori, în medie regională, de—3 până la 2 grade ziua și—9 până la—6 grade noaptea. Ninsori slabe se vor semnala pe arii restrânse la începutul intervalului și, posibil, în perioada 24 — 26 ianuarie.
Dobrogea va trece și ea printr-un val de ger. La amiază se vor întregistra în medie—4 până la—2 grade Celsius, iar nopțile vor deveni geroase în cea mai mare parte a regiunii, cu minime de—12 până la—8 grade Celsius, medie regională. După data de 25 ianuarie, temperaturile vor fi în creștere ușoară și treptată până la valori medii de—2 până la 2 grade ziua și—8 până la—4 grade Celsius noaptea. La începutul intervalului de referință vor fi ninsori slabe, pe arii restrânse, iar probabilitatea pentru precipitații va crește apoi în jurul datei de 26 ianuarie.
Nici Muntenia nu scapă de ger. Regimul termic al primei săptămâni de prognoză va fi caracterizat de valori foarte scăzute, cu medii regionale ale maximelor de—7 până la—2 grade Celsius și ger noaptea în toată regiunea, minimele urmând a fi de—16 până la—11 grade Celsius. O încălzire ușoară și treptată a vremii se va produce după data de 25 ianuarie, astfel că temperaturile diurne sunt estimate a ajunge la valori medii de—2 până la 2 grade, iar cele nocturne vor fi de—12 până la—7 grade Celsius.
La fel și în Oltenia, unde noaptea și dimineața temperaturile vor fi de—13 până la—9 grade Celsius. La amiază temperaturile vor fi preponderent negative, cu maxime de—3...0 grade Celsius. Pentru partea a doua a intervalului de referință, este estimată o încălzire ușoară și treptată a vremii, astfel că sunt de așteptat valori medii de 0 până la 3 grade ziua și—8 până la—4 grade Celsius noaptea.
La munte, va fi, de asemenea, extrem de frig. Vor fi maxime termice de—10 până la—8 grade Celsius și minime de—18 Celsius până la—13 grade, în medie. După data de 25 ianuarie, temperaturile vor fi în creștere ușoară și treptată până la valori medii de—7 până la—2 grade ziua și—12 până la—8 grade Celsius noaptea.
Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.