Prognoza meteo: Cum va fi vremea la începutul săptămânii

| 26 oct, 2014

Temperaturile scazute, ninsorile si vantul puternic au afectat serios multe judete din regiunile extracarpatice ale tarii noastre, dar mai ales pe cele din sud-est, unde in orele amiezelor s-au stabilit noi recorduri pentru cele mai reci zile de final de octombrie din ultimii 52 de ani.

LUNI nu se simte vreo incalzire. În sudul si estul tarii temperaturile vor fi si la inceput de saptamană cu pana la 10 grade mai mici decat ar trebui la aceasta data. Maximele amiezii pornesc de la numai 3 grade in nordul Moldovei, in timp ce in nord-vest, dincolo de Carpati, se ating chiar 15 grade generoase si mult mai placute. Insa precipitatiile nu se retrag, ploua pe arii destul de extinse in Dobrogea, iar local in Muntenia si izolat in Oltenia mai sunt si lapovite sau fulguieli trecatoare. Doar prin Doborgea vântul mai da semne de agitatie, pe litoral inca se depasesc la rafala viteze de 50 de km/h, ca si pe crestele inalte de munte.

Şi in Bucuresti luni va fi mult mai rece decât în mod normal pentru sfarsit de octombrie, cand termometrele ar terbui sa indice la amiaza nu mai putin de 15 grade la umbra, dar la nu se vor depasi 5...6 grade Celsius in prima zi a saptamanii ce urmeaza. Cerul ramane si el înnorat şi inca sunt posibile precipitaţii slabe, insa vantul nu mai da semne de agitatie in zona Capitalei.

MARTI in mare parte din tara va fi in continuare vreme rece, dar cel mai frig se anunta in in depresiuni si in regiunile extracarpatice, dar mai ales in Lunca Dunarii, unde la amiaza in unele localitati nu vor fi mai mult de 2....3 grade in termometre, in loc de 15, cat ar trebui la sfarsit de octombrie. Si doar in nord-vestul insorit al tarii se ating temperaturi generoase, vor fi 13...14 grade la umbra. Insa in jumatatea de sud a teritoriului cerul este aproape in intregime acoperit de nori si pe alocuri inca sunt precipitatii slabe, mai ales ploi si burnite, iar pe litoral, ca si pe crestele inalte de munte, vantul inca are rabufniri nervoase.

Marti la pranz in Bucuresti vor fi aproximativ 5 grade Celsius, cu 10 mai putine decat ar trebui la aceasta data calendaristica. Nici vorba de soare, cer acoperit de nori intreaga zi si, trecator, precpitatii slabe, mai ales ploaie. Aceasta este tabloul meteo al zilei. Macar vantul ramane destul de potolit.


Citeste mai mult pe RTV.NET.
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ