PROGNOZA METEO pe 3 zile: vreme ÎNCHISĂ şi ploi

| 03 mar, 2014

Şi marţi aspectul vremii rămâne în general închis, dar chiar şi aşa, în majoritatea regiunilor temperaturile vor fi uşor peste mediile climatologice ale începutului de martie.

Maximele vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade. În sudul şi sud-vestul ţării va ploua temporar, iar în restul regiunilor va ploua mai puţin, pe arii mai restrânse. În Oltenia şi Muntenia cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp. În zona montană precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în sud şi la munte. Mai ales dimineaţa, pe areale restrânse se formează ceaţă.

Vreme mohorâtă şi în capitală, cu ploi din când în când şi vânt. Începem ziua cu aproximativ 5 grade, iar la amiază nu putem spera la mai mult de 7....8 grade.

 

Prognoza meteo munte

La munte regimul termic se va situa în continuare peste cel normal la acestă dată, dar aspectul vremii va fi în general închis. Pe arii extinse precipitaţiile vor fi mixte: ploi - la limita cu dealurile subcarpatice şi ninsoari mai sus, la peste 1500 m. În Carpaţii Meridionali cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare, în special pe crestele înalte. La amiază vor fi 5 grade la Stâna de Vale, 3 la Păltiniş, 5 grade la Predeal şi minus 1 grad pe Vf Toaca din Ceahlău.

 

Prognoza meteo regiuni

În regiunile intracarpatice va fi o după-amiază relativ caldă de martie, cu maxime de 10...12 grade, mai scăzute doar în depresiunile din estul Transilvaniei. Soarele este scump la vedere, dar ploile sunt pe arii restrânse şi slabe cantitativ. Vântul suflă mai tare prin sudul Banatului.

În sudul ţării, aceeaşi vreme închisă - ne-am obişnuit deja cu ea... Plouă temporar, iar vântul prezintă intensificări, cu viteze în jur de 40...45 km/h. În aceste condiţii temperatura nu creşte prea mult până la amiază, când nu vor fi mai mult de 6 grade în Craiova, 7 grade în Piteşi şi Buzău, 8 la Giurgiu şi 9 la Brăila şi Călăraşi.

Atmosferă bacoviană este şi în Dobrogea. Temporar va ploua, iar vântul va sufla de la slab la moderat, cu unele intensificări. Cu toate acestea masa de aer este caldă, astfel mercurul în termometre urcă până la 9 grade la Constanţa şi 11 grade la Tulcea.

În Moldova plouă local, iar mai ales dimineaţa pe arii restrânse se va forma ceaţă. Aşadar umezeala se menţine ridicată, iar temperatura nu trece de 10 grade la Galaţi, 6...7 grade în Bacău şi Iaşi, 4 la Piatra Neamţ şi 3 la Suceava.

 

Vremea pe 2 zile

Mâine, aceeaşi vreme mohorâtă. Va ploua în regiunile sudice şi estice, unde izolat se pot cumula cantităţi de apă însemnate, iar în rest temporar şi pe arii mai restrânse. La munte, la altitudini de peste 1500 m precipitaţiile vor fi mixte. Vântul este sprinten în Câmpia Română, Podişul Dobrogei, dar şi pe crestele montane. Temperaturile se menţin în continuare uşor peste mediile climatologice, cu valori maxime între 5 şi 15 grade. Izolat se va semnala ceaţă.

Temporar va ploua şi în Bucureşti mâine, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 9 grade.

Joi, tot vreme închisă. Va ploua pe arii relativ extinse în estul ţării, iar în rest - doar local şi nu tot timpul. În zona montană înaltă precipitaţiile sunt în continuare mixte. Vântul va sufla slab, când şi când moderat. Temperaturile maxime vor fi uşor mai ridicate decât cele normale la această dată, vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade. În zonele joase, izolat se va semnala ceaţă.

În capitală, vremea va fi închisă joi. Trecător va mai ploua slab, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ