Prognoza meteo pe două săptămâni: Temperaturile vor depăşi 35 de grade
Vremea va fi caldă, cu temperaturi care, în unele intervale, se vor apropia de punctul de caniculă, însă, pe de altă parte, în unele zile instabilitatea atmosferică manifestată prin averse, descărcări electrice și vijelii își va face apariția în aproape toate regiunile, reiese din prognoza publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă în intervalul 13 - 26 iulie.
În Banat, prima săptămână de prognoză va debuta cu vreme răcoroasă, însă, treptat, temperaturile vor crește, de la 24 de grade la începutul intervalului, spre 37 de grade, în medie, pe 19 iulie. În următoarea perioadă, maximele termice vor scădea ușor, dar vremea va rămâne caniculară, cu o temperatură medie de 35 de grade spre sfârșitul intervalului. Regimul termic nocturn va fi în creștere, spre valori de 18-19 grade, care se vor menține pe tot parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala în primele două zile și, din nou, spre sfârșitul intervalului. În rest, probabilitatea pentru averse va fi redusă.
În Crișana, în prima zi a intervalului va fi rece, cu o medie a maximelor termice de 23 de grade, însă treptat valorile termice vor marca o creștere, spre 28-30 de grade la jumătatea primei săptămâni și 36 de grade, în medie, în jurul datei de 19 iulie, când vremea va deveni caniculară. A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de un regim termic relativ constant, cu medii diurne de 33-35 de grade și nocturne de 16-18 grade. Se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii extinse în primele două zile ale intervalului și, din nou, după data de 20 iulie.
În Transilvania, temperatura aerului va marca o creștere treptată de la medii ale valorilor termice diurne de 23 de grade pe 14 iulie, spre 34 de grade în jurul datei de 19 iulie. Ulterior, temperaturile maxime vor scădea ușor, spre normele caracteristice perioadei, respectiv 31-32 de grade, în medie. Regimul termic nocturn nu va avea variații importante și va fi caracterizat prin valori medii situate, în general, între 13 și 15 grade. Probabilitatea apariției manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată pe 13 și 14 iulie, dar și după data de 20 iulie.
Potrivit ANM, în Maramureș, prima parte a intervalului va fi caracterizată de o vreme răcoroasă, chiar rece în primele zile, când mediile diurne se vor situa între 20 și 25 de grade, iar cele nocturne între 10 și 14 grade. După acest pasaj, valorile termice vor fi în creștere, astfel încât se vor atinge și depăși ușor 30-32 de grade, însă, spre finalul celei de-a doua săptămâni, vor fi în scădere din nou. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative, se vor situa în medie între 12 și 16 grade, cu valori ușor mai ridicate în 19 și 20 iulie. Vor fi averse, izolat însemnate cantitativ, în zilele de 13 și 14 iulie. După acest interval, probabilitatea pentru manifestări ale instabilității atmosferice va crește după data de 20 iulie.
În Moldova, în prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea se va încălzi treptat, astfel încât, de la valori sub normele caracteristice perioadei, de aproximativ 24 de grade pe 14 iulie, va ajunge să fie călduroasă, izolat caniculară, cu medii de 33 — 35 de grade în jurul datei de 19 iulie. A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de un regim termic relativ constant, cu medii ale temperaturilor diurne de 31 — 32 de grade. Nopțile vor fi mai răcoroase la începutul intervalului, când media termică va fi de 13 — 15 grade, dar după data de 19 iulie, până la sfârșitul intervalului de prognoză, temperaturile nocturne se vor menține la valori de 17-18 grade, în medie. Probabilitatea pentru averse, va fi mai ridicată în zilele de 13, 14, 20 și 21 iulie. În rest, doar cu totul izolat vor fi ploi slabe, trecătoare.
În cea mai mare parte a intervalului, în Dobrogea, vremea va fi caldă, cu maxime termice ce se vor situa, în medie, între 29 și 31 de grade. Excepție vor face primele zile, când temperaturile diurne vor fi ușor mai scăzute și se vor situa în jurul unei medii de 27 de grade. În prima săptămână regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori medii situate între 16 și 18 grade, iar în a doua săptămână media temperaturilor nocturne va fi de 20 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în zilele de 13 și 14 iulie, dar și în jurul datei de 21 iulie.
În Muntenia, vremea se va încălzi treptat în prima săptămână a intervalului de prognoza, de la valori medii diurne de 28 de grade pe 14 iulie, spre 34-35 de grade, în medie, în jurul datei de 20 iulie. Totodată, temperaturile minime se vor situa între 15 și 17 grade, în medie, în prima săptămână, iar apoi regimul termic nocturn va fi relativ constant, caracterizat de o valoare medie de 18 grade. Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala în general pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în zilele de 13, 14 și 21 iulie.
În ceea ce privește Oltenia, vremea va fi călduroasă în prima zi a intervalului de prognoză, cu o medie diurnă de 32 de grade, dar în ziua următoare temperatura va scădea cu aproximativ 4 grade. Ulterior, va avea loc un proces de încălzire treptată, astfel încât, între 19 și 21 iulie, mediile temperaturilor maxime vor fi de 35-36 de grade, caracterizând o vreme caniculară. După acest interval se va menține un regim termic călduros, cu medii ale maximelor de 33-34 de grade. În prima săptămână valorile termice nocturne vor fi, în medie, de 15-18 grade, iar apoi nu vor mai avea variații semnificative și se vor situa în jurul unor valori medii de 18-19 grade. O ușoară instabilitate atmosferică se va produce în zilele de 13, 14 și 21 iulie, iar în restul intervalului probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi redusă.
La munte, vremea va fi la începutul intervalului, când valorile termice diurne se vor situa, în medie, între 15 și 21 de grade, dar spre finalul primei săptămâni vor marca o creștere treptată, astfel încât, pe 19 iulie, se vor atinge temperaturi maxime de 24 de grade, în medie. În săptămână a doua regimul temperaturii aerului nu va avea variații importante și se va caracteriza prin valorii medii diurne de 23-24 de grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de aproximativ 12-14 grade, în medie, față de numai 8-10 grade la începutul perioadei de prognoză. Probabilitatea pentru averse pe arii extinse va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului de prognoză. Ulterior, după data de 20 iulie, vor fi ploi de scurtă durată, însă pe arii mai restrânse și slabe cantitativ.
Estimările meteo sunt realizate de către ANM pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.