Prognoza meteo: Temperaturi de până la 20 de grade în week-end
Sâmbătă vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii noiembrie îndeosebi în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade, iar cele minime se vor situa între 0 grade în depresiuni şi 12 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi temporar noros.
Va ploua slab, mai ales în a doua parte a intervalului, local în Oltenia şi izolat în Crişana, Banat, precum şi în vestul Transilvaniei şi al Munteniei. Dimineaţa şi noaptea se va semnala şi ceaţă, trecător asociată cu burniţă, local în estul şi în sud-estul ţării şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane.
În Capitală
Cerul va avea înnorări, iar dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 6...7 grade.
În ţară
Duminică, valorile termice vor continua să scadă uşor, dar se vor menţine în marea lor majoritate mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 20 de grade, iar cele minime, în general, între 0 şi 10 grade. Cerul va fi temporar noros. În estul şi în sud-estul ţării local se va semnala ceaţă şi izolat va cădea burniţă. În celelalte regiuni trecător va ploua slab, pe arii restrânse în Oltenia şi doar izolat în rest, iar noaptea vor fi şi aici condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.
La munte
Sâmbătă, cerul va fi mai mult noros. Pe arii restrânse va ploua slab în Carpaţii Occidentali şi în jumătatea vestică a Carpaţilor Meridionali şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste. Valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă.
Duminică, valorile termice vor continua să scadă uşor, dar se vor situa peste normalul climatologic specific periadei. Cerul va fi mai mult noros în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe. În rest, înnorările vor fi temporare şi doar ziua, izolat, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat.