PROGNOZA METEO: Vreme geroasă, cu ninsori slabe, burniţă şi ceaţă
Săptâmâna începe cu vreme deosebit de rece în toată ţara. In estul şi în sudul ţării, dar şi în depresiunile din centru înnorările vor persista, în zonele montane şi submontane local vor fi ninsori slabe, iar în cele joase izolat se vor semnala ceaţă, burniţe şi fulguieli.
În restul teritorului, vremea rămâne predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit la mijlocul lunii februarie cu cerul variabil chiar senin. Vântul va avea intensificări la munte şi temporar în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi sudul Banatului, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3...-1 grad în Moldova şi în estul Transilvaniei şi 9...10 grade în dealurile din Banat şi Crişana. Minimele termice se vor încadra între -20 de grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi -2...-1 grad în dealurile Banatului.
Şi in Capitala norii vor persista, trecator vor fi burnite sau fulguieli, iar in orele diminetii se mentin conditiile de ceata. Vantul devine o idee mai alert, iar mercurul din termometre se opreste la 2...3 grade.
MARTI vremea va fi predominant frumoasa, dar rece în cea mai mare parte a ţării, geroasă dimineaţa în centru, nord şi nord-est şi izolat în rest. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în prima parte a zilei în Oltenia şi estul Dobrogei, unde izolat va mai fulgui. Vântul va avea intensificãri la munte şi local în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, iar la începutul intervalului şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -5 .. -4 grade Celsius in depresiunile din estul Transilvaniei şi 4 grade Celsius în vestul tarii, iar cele minime se vor încadra între -14 şi -3 grade, mai coborâte în depresiuni, spre -23 de grade în cele din estul Transilvaniei.
Şi bucureştenii vor avea parte de vreme frumoasă, dar rece. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar mercurul din termometre nu trece de 1..2 grade Celsius, dar vântul care are ceva intensificari amplifica senzatia de frig.
MIERCURI Vremea se va menţine rece în cea mai mare parte a ţării, local geroasă dimineaţa in Transilvania, in jumatate de nord a Moldovei si in Maramures si izolat chiar si in sudul tarii. Cerul va fi mai mult senin peste zi şi abia in noaptea de miercuri spre joi se innoreaza treptat nord, in nord-est şi partial in centru, însă doar pe arii restrânse va fulgui. Vântul va avea ceva intensificãri pe crestele montane şi în zona Dobrogei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade Celsius in estul Transilvaniei si 6..7 grade Celsius in vest si nord-vest.
În Bucureşti, vremea se mentine frumoasa, dar frigul este inca destul de patrunzator. Cerul e mai mult senin vantul se mai domoleste, iar in termometre se aduna cel mult 2..3 grade.
Joi, temperaturile cresc, mai ales in regiunile extracarpatice si drept urmare vom avea un regin termic normal pentru aceasta data calendaristica. In nord, in est si in centru vor fi innorari si doar temporar si local precipitatii mixte slabe. Izolat vor fi conditii de polei. In celelalte zone vremea va fi frumoasa, iar vantul va sufla mai tare pe crestele muntilor. Maximele se vor situa intre 0 si 8 grade.
De vineri pana la finalul saptamanii vremea continua sa se incalzeasca astfel incat maximele trec de mediile multianuale. Vor fi si precipitatii slabe, mai ales ploi, la început cu o probabilitate mai mare în regiunile estice şi de sud-est, apoi în cele vestice.