Prognoza meteo. Temperaturile vor depăşi 20 de grade în următoarea săptămână
Vremea va fi caldă în următoarea săptămână în întreaga ţară, iar maximele termice vor fi cu până la 12 grade mai ridicate decât valorile normale ale perioadei. În ultimele zile ale lunii însă temperaturile revin în limitele normei climatologice, potrivit prognozei realizate de ANM.
BANAT
Vremea va fi caldă în prima săptămână a intervalului de prognoză, iar a doua săptămână va avea un regim termic normal pentru ultima decadă a lunii martie. Astfel, până pe data 20 martie, maximele diurne se vor încadra, în medie, între 16 şi 18 grade, iar în intervalul 21-24 martie acestea vor fi de 18...20 de grade Celsius, prezentând o abatere de 5...6 grade comparativ cu normele datei calendaristice.
Din 25 martie până la sfârşitul lunii, o uşoară răcire va determina medii ale maximelor cuprinse între 14 şi 16 grade. Totodată, minimele nocturne se vor menţine relativ constante, la valori medii de 4...6 grade.
În prima parte a intervalului doar pe 17 şi 19 martie, izolat, vor fi ploi slabe cantitativ, iar după 23 martie va ploua aproape zilnic, dar pe arii mai extinse între 24 şi 27 martie.
CRIŞANA
În prima jumătate a intervalului de prognoză regimul termic va fi cu aproximativ 5 grade mai ridicat decât cel normal, cu medii ale temperaturilor maxime de 15...16 grade până pe 20 martie şi chiar de 18...19 grade între 21 şi 23 martie.
În a doua săptămână se vor înregistra valori termice diurne de 14...16 grade, apropiate de mediile multianuale ale perioadei. Minimele nocturne se vor situa, pe tot parcursul perioadei de prognoză, între 3 şi 6 grade, caracterizând un regim termic normal pentru a doua jumătate a lunii martie.
Va ploua slab, pe arii restrânse, în zilele de 17 şi 19 martie, apoi probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte abia după 23 martie, însă acestea se vor semnala pe arii mai extinse pe 24 şi 25 martie.
TRANSILVANIA
În prima săptămână de prognoză valorile termice diurne vor fi cu aproximativ 5 grade mai ridicate decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii martie, cu medii ale maximelor între 13 şi 15 grade până pe 21 martie şi între 16 şi 18 grade în intervalul 22-24 martie.
În a doua săptămână, o uşoară răcire aduce regimul termic la normal, cu maxime de 12...13 grade până la sfârşitul lunii. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, minimele nocturne vor avea doar variaţii nesemnificative, situându-se, în medie, între 0 şi 3 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori pe 19 şi 21 martie, dar şi între 28 şi 30 martie.
Vor cădea ploi slabe, izolat, pe 17 şi 19 martie. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii va creşte abia după 24 martie, iar pe 24 şi 25 martie ploile pot fi moderate cantitativ.
MARAMUREŞ
În prima jumătate a intervalului de prognoză vremea va fi caldă, cu medii ale temperaturilor maxime de 12...14 grade până pe 20 martie şi de 16...18 grade între 21 şi 24 martie.
În a doua săptămână, valorile termice vor scădea uşor şi se vor situa din nou între 12 şi 14 grade, caracterizând însă un regim termic normal pentru ultima decadă a lunii martie. Temperaturile nocturne nu vor avea variaţii importante şi se vor situa, în medie, între 2...4 grade Celsius.
Probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine relativ ridicată în cea mai mare parte a intervalului, iar pe 19, 24 şi 25 martie acestea pot fi moderate cantitativ.
MOLDOVA
Regimul termic diurn va caracteriza, în prima săptămână, o vreme în încălzire, cu temperaturi de la 14...16 grade la începutul intervalului spre 17...19 grade între 22 şi 24 martie, abaterea pozitivă faţă de normele perioadei fiind de aproximativ 8 grade.
Din 25 martie o uşoară răcire a vremii va determina scăderea maximelor diurne spre 12...14 grade, comparabile cu mediile multianuale ale ultimei decade a lunii martie.
Temperaturile nocturne se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade Celsius, pe tot parcursul perioadei de prognoză.
Probabilitatea pentru ploi, slabe cantitativ şi pe arii restrânse, va fi mai ridicată pe 19 martie, precum şi în intervalul 24 – 27 martie.
DOBROGEA
În prima parte a intervalului de prognoză, valorile de temperatură vor fi uşor mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei, situându-se, în medie, între 12 şi 15 grade, până pe 25 martie. Între 26 şi 30 martie nu se vor mai depăşi medii ale maximelor diurne de 13 grade, vremea devenind normală termic pentru sfârşitul lunii martie. Temperaturile nocturne vor avea valori cuprinse între 5 şi 8 grade pe tot parcursul perioadei de prognoză.
În prima săptămână probabilitatea de ploaie va fi redusă. După data de 24 martie va ploua slab, iar pe arii mai extinse abia spre 26 - 27 martie.
MUNTENIA
Regimul termic diurn va caracteriza o vreme deosebit de caldă în prima jumătate a intervalului de prognoză, când mediile temperaturilor maxime se vor situa între 16 şi 21 de grade, cu până la 10...12 grade mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei.
Între 26 şi 30 martie o uşoară scădere a valorilor diurne va determina un regim termic normal, cu temperaturi medii de 14...16 grade. În cursul nopţilor se vor înregistra minime termice situate, în medie, între 3 şi 6 grade Celsius, atât în prima, cât şi în a doua săptămână de prognoză.
Ploile, slabe cantitativ şi pe arii restrânse, îşi vor face apariţia cel mai probabil după data de 25 martie.
OLTENIA
Vremea va fi deosebit de caldă în intervalul 17 – 24 martie, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime între 16 şi 21 de grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa între 3 şi 6 grade.
După 25 martie vor fi valori termice diurne de 14...15 grade, normale pentru ultima decadă a acestei luni, iar temperaturile minime se vor menţine în jurul a 3...4 grade.
În prima săptămână doar cu totul izolat şi trecător sunt posibile ploi slabe, iar probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse creşte după data de 24 martie, dar cu precădere în intervalul 24-27 martie.
LA MUNTE
Pe tot parcursul intervalului de prognoză valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii martie, dar vremea va fi caldă cu precădere în intervalul 21...25 martie. Temperaturile maxime se vor situa între 6 şi 9 grade, în medie, iar cele minime vor avea valori medii cuprinse între -2 şi 1 grad, fără variaţii semnificative.
Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, predominant ploi, va fi mai mare pe 17 şi 19 martie, dar mai ales între 24 şi 27 martie, când acestea se vor semnala la nivel local.