PROGNOZA METEO: Vremea va fi caldă în aproape toată țara. Doar într-o zonă va fulgui
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar şi în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 1 şi 11 grade.
Şi în Bucureşti ziua se anunţă caldă, astfel că termometrele vor indica la amiază 8...9 grade.
La munte vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar în masivele nordice izolat vor fi condiţii de fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste. Se răceşte uşor faţă de zilele anterioare, astfel că termometrele vor indica la amiază 1 grad la Păltiniş unde sunt şi 16 cm de zăpadă, tot 1 grad şi la Predeal unde sunt 10 cm de zăpadă.
Şi la Semenic va fi 1 grad, iar stratul de zăpadă măsoară aici 2 cm, tot un 1 grad şi la Sinaia unde sunt 9 cm de zăpadă, 3 grade la Stâna de Vale unde sunt 16 cm de nea şi minus 5 grade sus pe Toaca unde sunt 19 cm de zăpadă.