Programe pentru incluziune socială şi diversitate culturală de aproape 29 de milioane de euro
Două noi programe prin care România va atrage granturi din Spaţiul Economic European (SEE), cu o valoare cumulată de aproximativ 29 milioane de euro, au fost semnate joi de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Cele două programe sunt „Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi pentru promovarea incluziunii sociale”, respectiv „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european”, iar valoarea celor două se apropie de 29 de milioane de euro.
Prin programul „Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi pentru promovarea incluziunii sociale” sunt alocate României granturi cu o valoare de peste 22 milioane de euro. Granturile alocate prin intermediul acestui program vor fi utilizate pentru dezvoltarea coeziunii sociale și economice la nivel local, regional şi national.
În acelaşi timp, prin programul „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european” sunt alocate României granturi cu o valoare de peste 6,8 milioane de euro. Prin acest program urmează să fie finanţate proiecte pentru creşterea dialogului cultural şi protejarea identităţii europene prin înţelegerea diversităţii culturale, conştientizarea diversităţii culturale şi întărirea dialogului intercultural, respectiv schimburi culturale între statele donatoare şi România.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a semnat pentru cele două programe din cadrul granturilor SEE şi norvegiene. Suma alocată României în perioada 2009-2014 prin granturile SEE şi norvegiene sunt în valoare de aproximativ 306 milioane de euro. Acestea vor susţine programe şi proiecte din 21 de domenii precum justiţie şi afaceri interne, protecţia mediului, cercetare, sănătate, cultură, societate civilă şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale pentru populaţia roma.
Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European (SEE), trei dintre ţările AELS - Norvegia, Islanda şi Liechtenstein-, fac parte din piaţa internă europeană şi contribuie la dezvoltarea socială şi economică prin intermediul granturilor SEE şi norvegiene, de care beneficiază 15 state membre din estul, centrul și sudul Uniunii Europene. Norvegia este principalul stat donator, contribuind cu 97% din totalul finanţărilor. Obiectivele majore ale granturilor SEE şi norvegiene sunt reducerea disparităților sociale și economice în Spațiul Economic European și întărirea relaţiilor bilaterale dintre statele donatoare şi cele beneficiare.
În perioada de finanţare 2004-2009, România a avut alocate granturi cu o valoare de aproximativ 100 milioane de euro pentru proiecte în domenii cheie precum protecţia mediului, producţia sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, conservarea patrimoniului cultural şi dezvoltarea societății civile. Un număr de 65 de proiecte specifice şi peste 100 de proiecte dezvoltate de ONG-uri au fost implementate, rata de absorbţie ajungând la 85%.