Programul "Rabla 2013" demarează luni

| 07 iun, 2013

Cei interesaţi să-şi caseze maşinile prin Programul "Rabla", pot face acest lucru, începând de luni, 10 iunie, potrivit informaţiilor furnizate, vineri,  de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Astăzi se vor semna protocoalele cu operatorii economici admişi în Program şi va începe distribuirea către aceştia a tichetelor valorice.

AFM anunţă, totodată, închiderea sesiunii de contestaţii depuse de către colectori în Programul 'Rabla 2013'.

Pe de altă parte, lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, care au fost respinşi în program, este publicată pe site-ul instituţiei, la secţiunea aferentă programului.

Pentru 2013, au fost depuse din partea operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, un număr de 288 de dosare, dintre care 83 au fost respinse.

De asemenea, datele AFM arată că, începând cu data de 31 mai 2013, au fost depuse 65 contestaţii, din care 40 au fost declarate respinse.

Fondul pentru Mediu va emite, în acest an, 20.000 de tichete pentru Programul 'Rabla', dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice. Pentru sesiunea 2013 se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de trei tichete câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei, cât valora în 2012.

Cumularea eco-tichetului cu tichetul 'Rabla' este posibilă în cazul achiziţionării unui autovehicul electric, iar pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: cumpărarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, a unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km sau achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. La achiziţionarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.

Termenul în care proprietarul unui autovehicul obţine certificatele de distrugere, de radiere şi tichetul va fi de maxim 10 zile. În termen de cel mult 45 de zile, cei care doresc să-şi achiziţioneze un autovehicul şi deţin un tichet valoric, îl pot depune la producătorul/dealerul auto acceptat în program, fără a depăşi termenul de 20 noiembrie 2013.

Totodată, termenul de valabilitate a notei de înscriere pentru achiziţionarea unui autovehicul nou de la un producător/dealer validat este de cel mult 90 de zile lucrătoare de la emitere, fără a se depăşi, însă, data de 20 noiembrie.

Conform datelor oficiale, prin Programul 'Rabla', derulat anual din 2005 şi până în prezent, au fost casate 459.775 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 225.869 autoturisme noi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ