Proiect în valoare de 5 milioane de euro pentru restaurarea Cetății Râșnov

| 08 dec, 14:38

Primăria orașului Râșnov a pregătit un proiect în valoare de cinci milioane de euro pentru restaurarea Cetății, primarul Adrian Veștea anunțând că așteaptă deschiderea liniilor de finanțare din viitorul Program Operațional Regional 2014-2020.

"Suntem optimiști și cred că vom obține această sumă. Proiectul este făcut așa cum trebuie, iar în momentul de față se află în dezbatere publică. Suma de cinci milioane de euro ne-ar ajunge pentru lucrările de restaurare, demolarea tuturor construcțiilor făcute de fostul proprietar al cetății, pentru care nu s-au obținut avize de specialitate, iar lucrările nu au fost executate cu materiale care să corespundă epocii în care a fost construit obiectivul istoric. De asemenea, cu aceste fonduri vom rezolva și tot ceea ce ține de partea de utilități, microclimat, muzeul pe care dorim să-l amenajăm în incinta cetății. Pentru dotarea muzeului vom folosi fonduri din bugetul local", a declarat Adrian Veștea.

El a mai spus că este vorba de 24 de lucrări noi care ar trebui realizate în baza proiectului pregătit, cum sunt cele de tâmplărie interioară și exterioară, consolidarea fundațiilor zidurilor și refacerea acestora folosindu-se mortar din var, reconstruirea turnului de Nord etc.

Realizarea proiectului ar putea dura aproape trei ani, însă totul depinde de deschiderea liniilor de finanțare și de evaluarea criteriilor de eligibilitate, a menționat edilul râșnovean.

Cetatea Râșnov este, după Biserica Neagră și Castelul Bran, cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Brașov. Potrivit primarului, de la începutul acestui an, cetatea a fost vizitată de 350.000 de turiști, iar numărul va crește până la sfârșitul anului.

Liftul pe plan înclinat dat în folosință la începutul verii și care poate transporta 700 de persoane pe zi de la baza muntelui până la cetate, a favorizat creșterea numărului de turiști care au preferat să ajungă la obiectivul turistic cu acest mijloc de transport din care se poate admira și panorama orașului.

Odată cu finalizarea lucrărilor de amenajare a centrului istoric al orașului, (care, în prezent, sunt executate în proporție de peste 90%), se așteaptă ca numărul turiștilor care vor vizita Râșnovul să se apropie de 500.000/an.

Cetatea Râșnov, monument istoric de categoria A, a intrat în patrimoniul municipalității în urmă cu cinci ani.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ